Băsescu: Avem datoria publică de 202 miliarde de euro, incredibil de mare. Dar nu e atât de grav cum spun bocitoarele la TV

Traian Basescu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
21.09.2025
Traian Basescu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
21.09.2025

Fostul preşedinte Traian Băsescu a atras atenţia, într-o intervenţie la emisiunea "Politica Zilei" realizată de Ioana Constantin, la postul B1 TV, că situaţia economică a României nu este atât de dramatică precum a fost prezentată la TV de "corul bocitoarelor".

"Toată lumea plânge că ne scufundăm, că suntem în faliment, că vai de capul nostru. Nu spun că stăm bine. Avem datoria publică de 202 miliarde de euro, incredibil de mare, şi va trebui plătită de acest popor, cu dobânzi uriaşe. Dar nu suntem chiar scufundaţi. Mă uitam la cifrele INS care au ieşit chiar zilele acestea. În construcţii avem un avans de 27%, în condiţiile în care o mare parte din acest avans este dat de construcţiile rezidenţiale, de blocuri, la care s-a mărit TVA, la 21%, la apartamente", a afirmat Traian Băsescu.

În opinia fostului şef de stat, nu este chiar atât de disperată situaţia aşa cum încearcă unii să o prezinte.

"Avem capacitate de redresare şi cred că vom avea creştere economică anul acesta, cu toate bocitoarele pe care le avem la televizor, care spun că orice măsură este un dezastru. Au introdus taxe pe dividende, au mărit TVA la locuinţe şi, totuşi, este o creştere de 27%, la construcţii, iulie, faţă de iunie. De ce să nu încercăm să fim obiectivi cu situaţia noastră şi să mai dăm şi o speranţă românilor în afară de previziuni negre. Eu sunt printre cei care nu vrea să intre în corul bocitoarelor deşi ştiu cine este responsabil de situaţia grea în care am ajuns, ştiu ce ar trebui să se facă, dar observ, din cifrele INS, că nu suntem într-o situaţie atât de disperată", a declarat Traian Băsescu.

Potrivit fostului preşedinte, dacă ne mai înfrânăm puţin şi de la consum, deşi mulţi sunt adepţii creşterii consumului, poate reuşim şi reducerea deficitului balanţei de plăţi, cum s-a întâmplat în 2011 – 2012.

"Nu suntem într-o situaţia atât de rea, aşa cum este descrisă de foarte mulţi şi chiar le-aş spune românilor, «fraţilor e greu, nu întotdeauna suntem conduşi cum trebuie, dar tot noi o să ieşim din greutăţile acestea şi o să mergem înainte cu sprijinul UE, adică al banilor UE»", a transmis Traian Băsescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor