Fost deputat: Forţe politice mufate la banul public întreţin şi amplifică deliberat tot soiul de conflicte. Nimeni nu doreşte reforma
Fostul deputat Tudor Benga a atras atenţia, duminică, pe Facebook, asupra unui „joc iresponsabil” al reţelelor politice din România „mufate la bani publici” care subminează şansa democraţiei româneşti de a supravieţui.
În opinia lui Tudor Benga forţe politice întreţin şi amplifică deliberat tot soiul de conflicte în care se asmut diverse categorii sociale unele împotriva altora având interesul să ţină competiţia politică închisă şi să încline decisiv balanţa competiţiei electorale, mai ales la participare slabă la vot.
Redăm postarea lui Tudor Benga:
„Fiindcă de la finalul lui februarie voi lua o oarecare pauză de la postări politice ţin să zic câteva lucruri care îmi stau de mult pe limbă dar pentru care nu am găsit contextul potrivit să le dezvolt. Şi pe care nu vreau să le las nespuse fiindcă feelingul meu este că vom avea o primăvară politică destul de agitată în România şi nu-i deloc exclus să mai dea şi lumea largă-n clocot. Iar România, aşa cum am mai zis-o, e în opinia mea în cel mai delicat moment al ei de la finalul anilor ‘90 încoace iar anumite dansuri şi coregrafii pur şi simplu trebuie să înceteze.
Şi zic asta fiindcă în opinia mea deja îndelung practicata tradiţie de teatru politic subminează pe zi ce trece şansa democraţiei româneşti de a supravieţui. Democraţia poate rezista o vreme aşa, într-o zonă gri, dar nu la nesfârşit. De la un punct încolo ori o ai, reală şi funcţională cu toate năbădăile ei, ori n-o mai ai deloc.
Democraţia controlată nu e democraţie, e doar antecamera către autoritarism. Noi suntem deja cât se poate de oficial regim hibrid, dacă în anii care vin nu începem cu adevărat să redeschidem competiţia politică onestă, e doar o chestiune de timp până când lucrurile o vor lua rău de tot pe răgărie. Şi vă zic cât se poate de clar că absolut nimeni dintre toate forţele politice (şi non-politice) mufate azi la subvenţia publică nu doreşte reformă politică reală în România. Iar asta este o uriaşă problemă!
A doua chestiune pe care vreau să o lămuresc azi, şi care e cumva conexă celei de mai sus, este că se adânceşte periculos de mult un tranşeu din societatea românească creat tot de politicieni exclusiv în propriul lor interes dar care riscă să ne arunce în aer societatea şi politica pe termen lung. Este tranşeul dintre sectorul privat şi cel public, şi mai exact modul grosier în care forţele politice întreţin şi amplifică un război între cei care lucrează 'la stat' şi cei care lucrează 'la privat'.
Problema mare este că oligarhia politică întreţine cât se poate de deliberat tot soiul de conflicte în care asmute diverse categorii sociale unii împotriva altora pe principiul 'dezbină şi stăpâneşte' şi totodată pentru a masca consolidarea tot mai accentuată a noii nomenclaturi de partid.
Mai pe româneşte spus în spatele unui duşman generic, 'bugetarii', se ascund clicile extinse de partide, conectate la cele două reţele de putere, şi care folosesc tranşeul public vs privat săpat tot de ei pentru a ţine democraţia 'controlată' şi competiţia politică în permanentă coregrafie. Şi trebuie spus foarte clar că nu, nu toţi 'bugetarii' sunt problema, ci specific reţelele de partid sunt problema.
Marea majoritate a bugetarilor sunt oameni care îşi fac cinstit şi responsabil meseria, răspunzând la incentive-urile pe care le pune pe masă sistemul public la fel ca şi cei din privat. Fie că sunt profesori, doctori, asistenţi, funcţionari, lucrători culturali, militari, poliţişti etc. oamenii ăştia merg la muncă şi îşi fac treaba cum le permite sistemul public mai bine. Şi nu, nu există substitut complet privat pentru nici una dintre ramurile mari de servicii publice, deşi un mix altfel aşezat cu siguranţă ar putea funcţiona mai bine.
Dar nu dimensiunea generică a sistemului de servicii publice e problema mare a României, ci dimensiunea colosală a rentelor reţelelor de partid este problema. Nu trebuie să reduci salariile profesorilor, trebuie să desfiinţezi mii de primării care ard gazul exclusiv pentru clientela de partid. Nu trebuie să reduci beneficiile bolnavilor cronici, trebuie să tai din şefimea a zeci şi sute de departamente de stat care taie frunză la câini.
Nu trebuie să închizi spitale, trebuie să opreşti risipa colosală din contracte cu statul făcute pe parandărături absolut obscene. Nu trebuie să pontezi lucrători din sectorul cultural ca la uzină, trebuie să reduci din miile de indemnizaţii boiereşti în CA-uri de companii şi regii de stat mufate cronic la subvenţie publică. Nu trebuie să tai pensiile militarilor care şi-au riscat viaţa în teatre de război, dar trebuie să elimini pensionarea la 45 de ani pentru oameni care au muncit toată viaţa doar prin birouri.
Reţelele extinse mufate la bani publici direcţionaţi absolut clientelar de partid conţin în opinia mea oriunde între juma de milion şi două milioane de oameni în România. Şi nu, nu sunt preponderent nici profesori, nici medici, nici funcţionari publici, nici poliţişti, nici militari, sunt şefime conectată politic şi activ de partid parcată prin tot soiul de funcţii de consilieri şi membrii de CA-uri, başca reţeaua tot mai extinsă de 'privaţi' câte trăiesc exclusiv din contracte cu statul. Iar toată reţeaua asta are tot interesul atât să ţină competiţia politică închisă cât şi să întreţină conflictul dintre diversele categorii sociale şi războiul ideologic 'bugetar' versus 'privaţi'.
Iar reţeaua asta este suficient de mare cât să încline decisiv balanţa competiţiei electorale, mai ales la participare slabă la vot. Iar din tot jocul ăsta democraţia românească iese tot mai şubredă, faliile din societatea românească se tot adâncesc, furia şi disperarea doar cresc. Acolo suntem, reţeaua partidelor n-are nici un gând să schimbe regulile jocului, şi este exclusiv o chestiune de timp până când jocul ăsta iresponsabil va bubui urât de tot.”
