Forţele irakiene eliberează 90% din vestul oraşului Mosul din mâinile jihadiştilor ISIS
alte articole
După ce au recuperat partea estică a oraşului Mosul la începutul acestui an, forţele irakiene au pus stăpânire pe cea mai mare parte a zonei vestice a oraşului, a declarat marţi un purtător de cuvânt al armatei irakiene.
Grupul jihadist Statul Islamic controlează încă aproximativ “10% din flancul drept”, a declarat generalul de brigadă Yahya Rasool, purtător de cuvânt al Comandamentului pentru Operaţiuni Comune, în timpul unei conferinţe comune de presă în Bagdad.
Totodată, avioanele au aruncat pliante deasupra oraşului pentru a informa civilii că bătălia pentru Mosul este pe terminate.
La şapte luni după lansarea campaniei susţinute de SUA, militanţii Statului Islamic controlează acum doar câteva districte din vestul oraşului Mosul, inclusiv Oraşul Vechi, care este una dintre bijuteriile istorice ale ţării.
Un purtător de cuvânt al coaliţiei conduse de SUA, care susţine soldaţii irakieni, a declarat că luptătorii jihadişti au fost complet încercuiţi în oraş şi că resursele lor sunt distruse.
“Inamicul este în pragul înfrângerii totale în Mosul”, a declarat colonelul american John Dorrian la aceeaşi conferinţă de presă din Bagdad.
Se estimează că aproximativ 250.000 de civili sunt blocaţi în vestul oraşului Mosul. Acest număr semnificativ de civili, care fie nu vor, fie sunt împiedicaţi de jihadişti să părăsească oraşul, complică asaltul final asupra Mosul. Multe persoane din acest oraş au fost ucise de Statul Islamic sau de bombardamentele puternice.
Guvernul irakian speră să declare victoria în Mosul până la începerea Ramadanului în 27 mai, chiar dacă unele mici zone de rezistenţă jihadistă rămân în picioare în Oraşul Vechi.
Statul Islamic a ocupat mari yone de teren la nord şi vest de Bagdad în 2014 dar, de atunci, forţele irakiene au recuperat o mare parte din acest teritoriu cu ajutorul forţelor aeriene conduse de SUA.