Fondurile structurale ale UE, un pariu pe termen lung

Politica de coeziune a UE, care distribuie anual miliarde de euro din fondurile publice în blocul cu 500 de milioane de locuitori, ajută la finanţarea a peste 600.000 de proiecte. Criticii, însă, atacă programul considerându-l un exerciţiu defectuos de redistribuire a bogăţiei, ce generează risipă şi fraudă şi se întreabă dacă aceşti bani nu ar putea fi mai bine cheltuiţi. În contextul în care statele membre în UE încep negocierile pentru următoarea rundă de finanţare iar Comisia Europeană (CE) se pregăteşte să revizuiască cadrul pe care se bazează această politică, un proiect comun Financial Times / Biroul de Jurnalism de Investigaţie a încercat sa răspundă la două întrebari simple: unde se duc banii şi realizează cu adevărat politica ceea ce şi-a propus să facă?

'Este o parte inerentă a ideii europene şi a proiectului european', a afirmat Johannes Hahn, comisarul european pentru dezvoltare regională, care răspunde de directoratul general al UE pentru politica regională ce supervizează programul fondurilor structurale.

Ancheta FT ridică serioase semne de întrebare cu privire la eficacitatea cheltuielilor UE şi dacă CE se poate baza pe sutele de autorităţi separate pentru a monitoriza cum sunt cheltuiţi banii contribuabililor europeni. Constatările ei includ:

* Programul de fonduri structurale al UE a evoluat spre o birocraţie opacă ce face extrem de dificil pentru contribuabili să urmărească modul în care sunt cheltuiţi banii lor.

* Un sistem de supraveghere descentralizat şi slab pedepseşte rar frauda şi întrebuinţarea greşită a fondurilor în condiţiile în care cazurile constatate nu duc nicăieri ani de zile, făcând ping-pong între capitalele ţărilor membre şi Bruxelles. Rezultatul este că milioane de euro continuă să fie deturnate de sindicate ale crimei organizate, în pofida avertismentelor date încă cu decenii în urmă.

* Un program destinat modernizării unor ţări odată subdezvoltate, precum Irlanda şi Spania, cheltuieşte acum miliarde de euro anual pe proiecte care par să nu mai fie la înălţimea misiunii originare a programului: transformarea zonelor mai sărace ale UE prin investiţii în infrastructură, educaţie şi dezvoltare în comunităţi prospere în mod durabil.

* Unii dintre cei mai mari beneficiari corporatişti ai unui program destinat să sprijine companii mici şi mijlocii sunt corporaţii multinaţionale precum IBM, Fiat şi retailerul de modă H&M. Printre ele se află şi British American Tobacco, căruia i-a fost alocat un total de 1,6 milioane de euro în fonduri UE şi naţionale pentru a ajuta la finanţarea construcţiei unei fabrici de ţigări, chiar într-un moment în care UE cheltuieşte milioane pentru a-i dezvăţa pe cetăţenii săi de fumat.

Fondurile structurale ale UE s-au aflat în centrul politicii sale de dezvoltare timp de decenii, dar atunci când runda actuală de finanţare se încheie în 2013, se va schimba oare cursul?, se întreabă FT.

Aproape toate aceste proiecte sunt perfect legale şi pot avea multe raţiuni bune pentru a primi finanţare de la UE şi guvernele naţionale, dar luate împreună alcătuiesc tabloul unui program ce a virat departe de ţinta sa iniţială, consideră analiza.

Executivul UE se mândreşte cu faptul că în ultima etapă de finanţare, care s-a încheiat în 2006, politica sa de coeziune a contribuit la crearea unui număr de 1,4 milioane de locuri de muncă şi a cofinanţat în proporţie de peste 77% construirea de autostrăzi în ţările mai sărace din UE. Totodată, programul constituie între 4%-5% din PIB în unele ţări membre.

'Această politică merge împreună cu atât de multe politici care abordează aceleaşi probleme încât la un nivel macroeconomic este pur şi simplu imposibil de evaluat', spune Fabrizio Barca, director general în Ministerul italian al Economiei şi Finanţelor, căruia fostul comisar european pentru politica regională, Danuta Hübner, i-a comandat un raport independent pentru a evalua eficienţa politicii de coeziune.

Nivelurile scăzute de absorbţie, ratele de eroare persistente şi cazurile de fraudă au aprins dezbaterea şi au tensionat relaţiile în unele cercuri ale UE.

O serie de scandaluri care au dus la sistarea plăţii de fonduri pentru Bulgaria şi România şi dezvăluirea sustragerii de fonduri publice de către mafia italiană au afectat încrederea publicului în sistem, potrivit FT. Aceste nereguli au ridicat semne de întrebare dacă state membre vizibil lipsite de un nivel de tragere la răspundere sau responsabilitate fiscală ar fi fost admise vreodată în UE.

Mulţi de la Bruxelles cred că accentul pus pe fraudă maschează problema reala - cea a controlului calităţii. 'Nu sunt cu adevărat interesaţi dacă podul este construit, tot ce-i interesează sunt datele şi calendarul', spune Marek Kalupa, al cărui birou coordonează implementarea fondurilor structurale în Polonia.

Cei care respectă regulile se plâng şi de faptul că temerile legate de fraudă îi lasă cu un sistem necoordonat de control, care insistă asupra unor audituri multiple ale proiectelor. 'Am avut reacţii de la companii care spun: 'Suntem o companie mică şi a trebuit să trecem prin controalele a patru organisme de audit diferite într-o lună. Oare trebuie să ne simţim ca nişte infractori?', spune Wolfgang Gutte, al cărui birou ajută la supravegherea fondurilor structurale în Saarland, Germania.

Comisarul Johannes Hahn susţine că pe piaţa unică a UE miliardele cheltuite pentru construirea economiilor mai slabe se justifică deplin.''Două treimi din exporturile din Europa sunt exporturi interne', subliniază el. 'Dacă vom dezvolta aceste regiuni mai sărace, acest lucru va conduce, de asemenea, la oportunităţi de piaţă pentru ceilalţi şi, prin urmare, la oportunităţi de locuri de muncă în regiunile mai bogate'.

Aceasta face ca şi la 50 de ani de la crearea lor, fondurile structurale să fie un pariu pe termen lung, conchide FT.