Fiul fostului lider chinez suspectat de dare de mită
alte articole
Mass-media din China continentală a început să emită presupuneri privind motivele politice din spatele recentei demisii a lui Jiang Mianheng, fiul cel mare al lui Jiang Zemin, fostul lider al Partidului Comunist Chinez.
Mianheng a demisionat din postul său de preşedinte al principalului institut de cercetare ştiinţifică din China, şi anume cel al filialei din Shanghai a Academiei de Ştiinţă a Chinei, “din cauza vârstei”, a anunţat academia pe 8 ianuarie. Totuşi, la 64 de ani, Jiang Mianheng (născut în aprilie 1951) mai avea încă un an până la vârsta normală de pensionare a oficialilor.
În luna noiembrie a anului trecut, canalul mediatic semi-oficial Caixin a relatat despre relaţiile de afaceri ale lui Jiang Mianheng cu fratele oficialului de rang înalt Ling Jihua, aflat în detenţie. Se speculează că articolul respectiv ar fi putut contribui la demisia prematură a lui Jiang. Astfel, o sumă de aproximativ 32 de milioane de dolari dată în scopul ajutării carierei lui Ling Wancheng a coincis ca timp cu promovarea lui Ling Jihua şi cu retragerea lui Jiang Zemin, tatăl lui Jiang Mianheng.
Ling Jihua, care la un moment dat a fost prim-consilier al lui Hu Jintao, pe atunci secretar, fost vicepreşedinte al Conferinţei Politice Consultative Naţionale a Poporului Chinez (CPCNPC) şi fost lider al Departamentului Frontului Muncitoresc Unit din cadrul Comitetului Central al Partidului Comunist, a ajuns să fie anchetat de către agenţia anticorupţie a partidului în decembrie 2014.
Caixin nota că fratele mai mic al Ling Jihua, pe numele său Ling Wancheng, a beneficiat de o mare investiţie de afaceri din partea lui Jiang Mianheng, la vremea în care cariera politică a lui Ling Jihua era în plin avânt.
Ling Wancheng, cunoscut şi sub numele de Wang Cheng, a fost desemnat director general al companiei Serviciului Tehnic de Informaţii Jiu Zhou, prin declaraţia anuală a companiei emisă în 2003. Compania a fost întemeiată în iulie 2003, cu înregistrarea unui capital de 490 de milioane de yuani (79 milioane de dolari americani), iar China Netcom deţinea 40% din acţiunile companiei, conform reportajului.
Este un fapt binecunoscut că China Netcom se află sub controlul lui Jiang Mianheng. Participarea de 40% la capitalul companiei Serviciului Tehnic de Informaţii echivala cu cele circa 32 de milioane de dolari americani oferiţi în sprijinul lui Ling Wancheng. Acest fapt a avut loc exact în momentul în care Ling Jihua a fost promovat şi în care Jiang Zemin, tatăl lui Jiang Mianheng, s-a retras din funcţie.
În 2002, Ling Jihua a fost avansat în postul de director al Biroului Secretarului General din cadrul Partidului Comunist Chinez (PCC) şi a devenit directorul-adjunct al Biroului Central în 2003. Cariera lui Ling Jihua în nomenclatură părea să fie una foarte ’luminoasă’.
De cealaltă parte, Jiang Zemin, tatăl lui Jiang Mianheng, a părăsit postul de secretar general al PCC-ului în 2002, precum şi din cel de lider de stat al regimului în 2003.
Se presupune că investiţia generoasă a lui Jiang Mianheng pentru susţinerea lui Ling Wancheng a fost făcută în scopul câştigării (cooperării politice, n.trad.) a lui Ling Jihua, astfel încât, chiar şi după ce Jiang Zemin şi-ar fi părăsit funcţiile, facţiunea lui să îşi menţină încă puterea în etalonul de vârf a Partidului, pentru a-l monitoriza pe Hu Jintao, succesorul lui Jiang Zemin.
Numeroşi aliaţi ai facţiunii lui Jiang au fost arestaţi în campania anticorupţie condusă de Xi Jinping, actualul lider PCC, desfăşurată în ultimii doi ani, printre cei arestaţi numărându-se Zhou Yongkang, fostul tiran al securităţii interne şi Xu Caihou, fostul vicepreşedinte al Comisiei Militare Centrale. Demisia lui Jiang Mianheng reprezintă îndepărtarea unui alt individ important din grupul loial tatălui său.
Dacă v-a plăcut acest articol, va invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.