Firea se pretinde atacată de ONG-uri sorosiste: "Se dorea probabil linşarea primarului general!"
alte articole
Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea i-a acuzat ieri pe cetăţenii al căror acces la şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti a încercat să-l oprească, că au apucături fasciste şi sunt "finanţate de Soros".
Firea a declarat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că vinovate pentru incidentele înregistrate ieri la primărie, unde s-a încercat blocarea accesului cetăţenilor în sala de şedinţe, sunt "trei ONG-uri finanţate de Soros" care au încercat să "provoace violenţe".
"Când am văzut ambuscada, eu m-am ridicat şi am vrut să mă retrag, iar tot acest grup violent şi agresiv se îndrepta spre mine. Deci, eu eram cea vizată. Se dorea probabil linşarea primarului general, dar au fost împiedicaţi să ajungă în proximitatea mea. Îmi pun întrebarea: mai pot să vin la serviciu sau trebuie să umblu cu SPP, bodyguarzi să mă apere de trei ONG-uri finanţate de George Soros? (...)", a declarat Firea, preluat de Hotnews.
Întrebată dacă se gândeşte să îşi ia un SPP-ist pentru a-i asigura protecţia, primarul Bucureştiului a răspuns: "Probabil că nu ştiu, la un moment dat orice om rezonabil ar face şi acest lucru", în condiţiile în care oamenii care au încercat să participe la şedinţă "erau foarte violenţi".
"Se îndreptau spre mine, vă rog să va imaginaţi ce s-ar fi putut întâmpla", a continuat aceasta.
Primarul a mai susţinut că cele trei ONG-uri "s-au transformat în mişcări cu apucături fasciste" şi că, în condiţiile în care deţine certificat ORNISS, va solicita informaţii legate de aceste incidente şi a acuzat că incidentele de joi au legătură cu faptul că nu doreşte să scoată la vânzare RADET-ul.
Reamintim că Gabriela Firea a acuzat joi că mai mulţi cetăţeni, conduşi de doi consilieri USR, au încercat să forţeze intrarea în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în urma incidentului trei poliţişti fiind loviţi cu un obiect contondent.
De cealaltă parte, cetăţenii şi USR susţin că realitatea nu arată deloc aşa, drepturile bucureştenilor fiind grav încălcate. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici
Mai mult, şi după ce cetăţenii au reuşit cu greu să intre la şedinţă, intimidarea lor a continuat. Astfel, Oana Gheorghiu, de la Dăruieşte Viaţă, ONG cu performanţe impresionante în materie de sprijinire a bolnavilor de cancer, a relatat joi, că a fost tratată cu agresivitate şi jignită de viceprimarul Aurelian Bădulescu şi de însoţitorii acestuia.
"Nişte domni cu statură de Piedone s-au aşezat de jur împrejurul nostru (a Oanei Gheorghiu şi a colegei sale, Carmen Uscatu n.r.) şi ne arătau cu degetul, că ce credem că am făcut, că ce facem acolo, într-o tentativă de a ne intimida. Nu vă spun ce agresivitate verbală... şi l-am întrebat: "acum mă ameninţaţi cu degetul?"
Dl viceprimar Bădulescu mi-a spus: "ca să te ameninţ îţi spun că îţi dau o palmă!" La final dl Bădulescu mi-a spus că am probleme la cap şi că am fost bătută la grădinţă, m-a întrebat dacă am şters vreun bătrân la fund în ultima vreme.", a relatat Oana Gheorghiu.