Firea nu se mai opreşte: Mi-au lipsit doar 30.000 de voturi! Au fraudat alegerile
alte articole

Gabriela Firea, marea perdantă a cursei pentru Primăria Capitalei, a lansat, sâmbătă, noi acuzaţii privind fraudarea alegerilor, precizând că i-au lipsit aproximativ 30.000 de voturi pentru a câştiga un nou mandat. Liderul PSD susţine că va merge în “justiţie”, deşi şi-a exprimat îndoiala că se vor mai schimba lucrurile.
„O îmbrăţişare, o floare şi mii de mulţumiri celor 250 de mii de bucureşteni care m-au votat! Vă voi purta în suflet toată viaţa! Din păcate, din cei un milion opt sute de mii de alegători înscrişi în liste, au participat la vot doar 650 de mii. Pentru a-mi fi continuat activitatea şi proiectele, ne-au lipsit doar 30 de mii de voturi - foarte puţin raportat la cele aproape două milioane de bucureşteni cu drept de vot.
Puteţi calcula, având 1.200 de secţii de votare, câte procese verbale trebuiau modificate, aşa cum s-a intervenit pe ele cu carioca sau pix mai gros, şi câte voturi exprimate pentru mine trebuiau trecute fără temei la nule - doar 25 în fiecare secţie. Şi au fost “aranjate” mult mai multe! Avem dovezi! Sunt mii de astfel de voturi anulate la BEM. Nimeni nu mai vrea să le numere, totul se închide azi, s-a pus capac peste adevăr”, a afirmat Firea pe pagina sa de Facebook.
În acelaşi timp, social-democrata s-a plâns că lupta pe care o poartă este inegală, din cauză că liberalii controlează toate “butoanele” şi instituţiile statului.
„Ce voi face în continuare? Voi încerca, după puterile mele, să apăr voturile cetăţenilor, adică esenţa democraţiei. Ştiu că este o luptă inegală. Ei, cu toate instituţiile statului de partea lor, cu toate butoanele vizibile şi invizibile. Eu, cu oamenii alături dar fără forţă persuasivo-instituţională. Voi merge mai departe în justiţie dar, la cum arată lucrurile... în fine, dacă tot au câştigat prin fraudă, măsluire, viciere, măcar să se apuce de treabă.
Doresc binele acestui oraş, prin urmare sper ca promisiunile din campanie să fie puse rapid în aplicare. Schemele de marketing şi PR, precum marea realizare care este deschiderea unei uşi, anularea târgului de Crăciun gratuit pentru a face loc unuia cu plată la intrare, anunţarea avariilor - ceea ce se făcea şi până acum, publicarea actelor - sunt toate pe site şi din timpul meu, concedierea unor oameni, etc, nu vor ţine loc adevăratelor realizări pe care le aşteaptă cei care au votat candidatul providenţial de dreapta”, a adăugat Firea.
Totodată, Firea a folosit mesajul pentru a mai lansa un atac la adresa Guvernului PNL, acuzându-i pe liberali că au tăiat în mod „premeditat din banii cuveniţi bucureştenilor” pentru a-i duce la „sapă de lemn”.
„Văd că acum se înghesuie toţi miniştrii să garanteze sprijin: bani cu nemiluita, proiecte peste proiecte, investiţii la Centură şi metrou... lapte şi miere! Aproape un an de zile, de când este la guvernare, PNL a tăiat premeditat din banii cuveniţi bucureştenilor! Ca să ne aducă în sapă de lemn! Şi acum ies şi spun că sunt datorii! Lucru asupra căruia am atras atenţia zi de zi, spunând că acesta va fi efectul masacrării bugetului de către guvern: creditul furnizor, viaţă pe datorie. Nu au inventat ei apa caldă în materie de finanţe! Ei au oprit-o doar intenţionat pe tot parcursul verii, ca să fie lumea furioasă pe mine. Elcen (guvern) produce energia termică şi o poate furniza prin Cet-uri cu ţârâita (pe timpul meu) sau normal, cum fac acum, după ce au câştigat prin minciună, manipulare şi fraudă. Asta spune multe despre caracterul acestor personaje şi despre cât de mult le pasă de semeni. Vă doresc tuturor multă sănătate, pace sufletească, bucurii cât de des posibil”, a precizat liderul PSD.
Nu în ultimul rând, Firea a ţinut să transmită că va rămâne alături atât de cei care au votat-o, cât şi de persoanele care au preferat alţi candidaţi sau ale căror voturi le-au fost “denaturate”, adăugând că îşi va muta lupta în Parlament.
„Îmi voi continua lupta pentru binele oraşului în Parlament, alături de colegii mei, unde NU voi chiuli şi/sau dormi, aşa cum a făcut deputatul de Bucureşti ajuns primarul ‘apă caldă şi pe ţeavă de rece’”, a conchis Gabriela Firea.