Fillon, acuzat oficial în scandalul legat de locurile de muncă fictive

Şansele candidatului prezidenţial Francois Fillon de a câştiga alegerile din acest an se micşorează pe zi ce trece, în special după ce împotriva sa au fost formulate acuzaţii oficiale într-un scandal legat de angajarea membrilor familiei în locuri de muncă fictive, dar bine plătite.
Fostul premier francez, Francois Fillon. (Bertand Guay/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
15.03.2017

Mai mulţi judecători francezi au prezentat acuzaţiile împotriva candidatului prezidenţial Francois Fillon, ca parte a unei investigaţii asupra unor presupuse plăţi din fonduri publice efectuate de fostul premier membrilor familiei sale, angajaţi pe locuri de muncă fictive.

Oficiali de la biroul procurorului general au anunţat marţi că judecătorii au prezentat acuzaţiile care i se aduc.

Fillon a declarat anterior că va apărea în faţa judecătorilor miercuri, dar decizia a fost aparent mutată cu şase săptămâni înainte ca politicianul conservator să participe la prima rundă a alegerilor prezidenţiale, care va avea loc în 23 aprilie.

Procurorii au declarat că acuzaţiile împotriva lui Fillon includ declararea incorectă a activelor, utilizarea eronată a fondurilor publice, acceptarea de bani prin utilizarea eronată a fondurilor publice şi complicitate la utilizarea eronată a acestor fonduri.

Formularea de acuzaţii preliminare, în legea franceză, înseamnă că judecătorii doresc să dispună de mai mult timp pentru a investiga presupusele infracţiuni şi apoi să decidă dacă vor trimite cazul spre judecată. În situaţia lui Fillon, acest lucru înseamnă de asemenea că magistraţii au motive puternice să creadă că acesta i-a plătit într-adevăr cu generozitate pe membrii familiei sale care au fost angajaţi pe locuri de muncă fictive în Parlament în perioada când era legiuitor.

Rapoarte media susţin că Fillon i-a plătit pe soţia şi copiii săi pentru activităţi pe care nu le-au efectuat niciodată, dar membrii familiei susţin totuşi că au efectuat acele activităţi.

Fillon a declarat în repetate rânduri că nu a făcut nimic greşit, din moment ce avea dreptul legal de a-şi angaja rudele. Iniţial, el a precizat că va părăsi cursa prezidenţială dacă i se vor aduce acuzaţii, dar ulterior a declarat că îşi va continua campania.

Scandalul legat de locurile de muncă fictive au detetriorat imaginea lui Fillon ca şi candidat în cursa prezidenţială. În sondaje, el a fost întrecut de candidatul independent de centru Emmanuel Macron, iar lidera de extremă dreapta Marine Le Pen aspiră la rândul ei să ajungă în cea de-a doua rundă a alegerilor, care va avea loc în 7 mai.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor