Fillon presat de propriul partid să se retragă din cursa prezidenţială. Marine Le Pen conduce în sondaje

În timp ce Marine Le Pen şi Emmanuel Macron conduc în sondajele privind alegerile prezidenţiale din Franţa, candidatul Francois Fillon primeşte lovitură după lovitură. În cel mai recent caz, o parte din membri propriului său partid i-au cerut să se retragă din cursă.
Fostul premier francez, Francois Fillon. (Bertand Guay/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
15.02.2017

Tentativa lui Francois Fillon de a deveni următorul preşedinte al Franţei a suferit o nouă lovitură după ce aproximativ 40 de membri din propriul său partidul – Les Republicains – i-au cerut să ia în considerare retragerea din cursă.

Candidatului de centru-dreapta i s-a cerut să găsească o “soluţie politică” la problemele sale continue care l-au făcut să ajungă pe poziţia a treia în sondajele recente.

După ce Fillon s-a întâlnit luni în Paris cu un grup de parlamentari ce au adoptat o poziţie opusă, parlamentarul Alain Gest din Partidul Republican, a declarat: “Trebuie să găsim o soluţie politică ce corespunde mizei, deoarece ne-am putea afla foarte uşor într-o poziţie absolut incredibilă în care familia noastră politică va fi absentă din cea de-a doua rundă [a alegerilor prezidenţiale], şi acest lucru nu este acceptabil”.

Membrii rebeli din Partidul Republican au strâns aproximativ 40 de semnături de la oficiali aleşi, dar Fillon a dat replica cerând membrilor de partid să îi susţină campania şi să respecte victoria sa în alegerile primare conservatoare din noiembrie 2016, a susţinut website-ul Politico.

Un jurnalist de la ziarul Le Figaro l-a citat pe Fillon afirmând: “Am nevoie să mă ajutaţi. Ne aflăm în această campanie şi putem să o câştigăm."

"Sunt hărţuit de presă şi hărţuit de sistemul judiciar. Nu doresc, pe lângă acestea, să fiu hărţuit şi de Parlament”, a declarat Fillon.

Suportul “de la sol”, considerat unul dintre cele mai puternice părţi ale campaniei lui Fillon, a suferit, de asemenea, o lovitură. Un membru nenumit al Partidului Republican a declarat că scandalul în care este implicat Fillon i-a demoralizat pe susţinătorii acestuia atât de mult încât refuză să execute ordinele partidului.

El a declarat că planurile de a distribui o “scrisoare adresată poporului francez” au eşuat deoarece activiştii dezamăgiţi au refuzat să distribuie pliante.

“Portbagajele automobilelor sunt pline de acestea, iar oamenii şi-au petrecut după amiaza la cafenele.

“[Managerii campaniei lui Fillon] apasă pe buton, dar nimic nu se întâmplă pentru că butonul este stricat”.

Noua lovitură primită de Fillon are loc în condiţiile în care lidera Frontului Naţional francez, Marine Le Pen, şi politicianul de centru Emmanuel Macron conduc în sondaje, Le Pen obţinând 25% dintre voturi conform celui mai recent sondaj realizat de Ifop-Fiducial.

Campania lui Fillon a suferit daune aparent ireparabile după publicarea unor rapoarte care susţineau că acesta ar fi plătit soţiei şi copiilor săi sume imense din fondurile parlamentare pentru activităţi, care s-ar putea să fie fictive.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor