Filip Jianu, o frumoasă performanţă: s-a calificat în sferturi la Challenger Tallahassee
alte articole

Jucătorul român de tenis Filip Cristian Jianu. (Getty Images)

Jucătorul român de tenis Filip Cristian Jianu. (Getty Images)
Filip Cristian Jianu (19 ani, locul 375 ATP), venit din calificări, a confirmat forma bună pe care o are în ultima perioadă şi s-a calificat în sferturile de finală ale unui turneu challenger.
Românul l-a învins pe brazilianul Joao Menezes (24 ani, locul 201 ATP), cu scorul de 6-4, 6-4 în turul doi al turneului ATP Tallahassee Challenger, din SUA.
În sferturi Filip îl va întâlni pe favoritul doi, americanul Denis Kudla (117 ATP).
Şi în primul tur, Jianu a obţinut o frumoasă victorie în faţa favoritului 7, Dmitri Popko (Kazahstan, 24 ani, locul 181 ATP), cu scorul 6-7(5) 6-3 6-4.