Fenomenul sau schema Năstase se poate transforma în schema Voiculescu susţine Fuia
alte articole
Stelian Fuia, fostul ministru al Agriculturii a declarat luni că există „temerea” că schema Năstase se poate tranforma în schema Voiculescu, în contextul în care, marţi, la ÎCCJ se judecă dosarul în care Ministerul Agriculturii are de recuperat de la Dan Voiculescu o datorie de 60 mil. euro.
„Acum o săptămână, am cerut demisia sau demiterea domnului ministrul al Agriculturii din incompatibilităţi foarte grave şi domnul prim–ministru a vorbit în săptămâna asta despre orice altceva numai despre acest lucru nu a discutat. Mâine avem acest proces la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi există temerea că, printr-o omisiune sau printr-o neatenţie, fenomenul sau schema Năstase se poate transforma în schema Voiculescu, pentru că este posibil, ca la fel, un document plecat din minister sau de la ADS în speţă, dintr-o neatenţie a unui funcţionar să spună că ADS-ul şi ministerul nu au fost păgubite cu niciun leu în privatizarea Institutului de Cercetare Alimentară", a susţinut Fuia.
Deputatul a ţinut să îi reamintească premierului Victor Ponta că există şi alte procese între grupul Grivco şi ministerul Agriculturii şi i-a cerut încă o dată demiterea de urgenţă a ministrului Agriculturii, Daniel Constantin. „Reamintim cererea noastră şi dacă nu este suficient îi spunem domnului prim – ministru că nu este singurul proces pe care grupul Grivco îl are cu Ministerul Agriculturii şi instituţiile subordonate. Grupul Grivco lucrează de ani de zile în mod ilegal, fără niciun fel de titlu valabil, 2500 de hectare la Băneasa Giurgiu şi aici la fel este un proces între ADS şi implicit minister şi grupul Grivco pentru aproximativ 1, 2 milioane de lei pagube produse ADS-ului sau redevenţe neplătite. Iată încă un motiv pentru domnul premier să treacă la demiterea urgentă a ministrului Agriculturii”, a mai declarat Stelian Fuia.