Daniel Constantin: Nu am fost implicat niciodată în fapte de corupţie
Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, ministru al Agriculturii, a precizat joi că nu a fost, pe parcursul întregii sale cariere profesionale şi politice, niciodată, nici măcar suspectat că ar fi fost implicat într-o faptă de corupţie, ilegalitate sau orice alt demers care să conţină suspiciuni de moralitate.
"Şi vreau să îi asigur pe toţi cei care cred în mine, cred în USL şi în schimbarea pe care o putem aduce în modul de administrare al acestei ţări, că întreaga mea activitate se va baza exclusiv pe principii de buna administrare, corectitudine şi transparenţă. Faptele mele vor fi, întotdeauna, cea mai obiectivă dovadă a respectării acestui angajament. Iar celor care se hrănesc cu calomnii, cu ură, cu invidie nu pot decât să le doresc ca, mai devreme sau mai târziu, să experimenteze şi sentimentul extrem de tonic de a spune(scrie adevărul", precizează Daniel Constantin.
Într-o postare pe blogul personal, intitulată "Despre viaţa mea", Daniel Constantin explică, pe larg, o mare parte a trecutului său, abordând totodată şi relaţia sa cu preşedintele fondator al Partidului Conservator, senatorul Dan Voiculescu.
"Am scris aceste rânduri pentru că vreau să punctez câteva detalii şi etape importante din viaţa mea personală şi profesională, utile tuturor celor care doresc să-şi facă o imagine mai clară despre mine şi activitatea mea. Sincer, mi-aş fi dorit să scriu "despre viaţa mea" mult mai târziu, când, poate, aş fi avut o imagine de ansamblu a propriilor realizări, dar, în contextul în care, în ultima vreme, propaganda PDL a declanşat o amplă campanie de calomnii la adresa mea, am considerat că sunt necesare câteva precizări biografice" a argumentat liderul PC.
El a precizat că a venit în Bucureşti în 1997 unde a început cursurile Facultăţii de Zootehnie, împreună cu soţia sa, Ramona.
"Bucureştiul ne-a atras chiar din primul an de facultate şi am înţeles, încă de pe atunci, că aici ne vom construi familia şi activitatea. În timpul facultăţii, din primele zile, am fost propus pentru a fi şef de an. A fost dorinţa colegilor mei cu care reuşisem să stabilesc o comunicare onestă şi deschisă. Acesta cred că poate fi considerat punctul de început al carierei mele profesionale. Am continuat să mă implic în activităţile organizaţiilor studenţeşti, astfel încât în anul II am devenit reprezentantul studenţilor Facultăţii de Zootehnie în Senatul universitar. Liga studenţilor în care am intrat din anul II a fost pentru mine o experienţă de viaţă deosebit de utilă. Am evoluat în cadrul acestei instituţii, iar în anul IV am devenit preşedintele Ligii Studenţilor şi unicul reprezentant în biroul de Senat al USAMV Bucureşti", a relatat Daniel Constantin.
El a adăugat că şi-a început relaţia cu administraţia publică din această calitate, în perioada 1998-2002.
"Am apărat interesele studenţilor în Consiliul Naţional al Studenţilor, în strânsă colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Învăţământului încă din perioada în care domnul Marga era ministru (iar astăzi îmi este coleg de cabinet!). Tot din acestă calitate, de preşedinte al Ligii Studenţilor, am interacţionat cu Ministerul Agriculturii, considerând atunci, ca şi acum, că Ministerul Agriculturii trebuie să se preocupe de calitatea învăţământului agricol din România. În acest context, am semnat în anul 2002 un parteneriat între Liga Studenţilor şi ministrul agriculturii, domnul Ilie Sârbu, care a făcut ca în acel an peste 400 de studenţi să beneficieze de stagii de practică în minister şi în instituţiile din subordinea ministerului. Şi sunt mândru că aproximativ 30 de studenţi au fost angajaţi ulterior în Ministerul Agriculturii, iar o parte din ei reprezintă astăzi România la Comisia Europeană", a arătat Constantin.
"La terminarea facultăţii m-am înscris la cursurile de master în Managementul Calităţii şi Inovaţiei din cadrul USAMV, şi în ianuarie 2003 m-am angajat la Ministerul Agriculturii, pe un post de consilier pe probleme de integrare europeană. Şi atunci, revistele de specialitate agricolă spuneau despre mine că sunt cel mai tânăr consilier pe probleme de integrare europeană din minister, aşa cum spun şi azi că sunt cel mai tânăr ministru al agriculturii. Dar am crezut întotdeauna că tinereţea este un avantaj, nu un obstacol. Am lucrat în Ministerul Agriculturii şi apoi în Ministerul Integrării Europene, dar detaşat la agricultură, până în anul 2006, perioada în care am acumulat o solidă experienţă în cadrul negocierilor de aderare pe Capitolul 7 Agricultură", a adăugat acesta.
În paralel, viaţa personală a preşedintelui PC a evoluat într-un sens pozitiv.
"Încă din anul II de facultate m-am căsătorit cu Ramona, iar în anul V de facultate am avut şi primul copil. Am locuit cu soţia mea în căminele studenţeşti din Agronomie patru ani şi jumătate din cei cinci de facultate. Bursa pe care am primit-o în nouă din cele zece semestre ne-a ajutat foarte mult în acea perioadă. Îmi amintesc şi acum cu emoţie plecarea din cămin spre spital atunci când s-a născut fetiţa noastră, Patricia. De altfel, primele trei luni din viaţă, Patricia le-a petrecut alături de noi în căminul studenţesc. Sunt momente pe care nu le voi putea uita niciodată. Ajutaţi de părinţi, în martie 2003 am achiziţionat un apartament în cartierul Crângaşi din Bucureşti", a povestit ministrul Agriculturii.
Acesta a dat totodată detalii despre relaţia sa cu Dan Voiculescu.
"În anul 2006 am participat la o discuţie pe fonduri europene în Parlamentul României, la care a participat şi senatorul Dan Voiculescu. A fost primul meu contact cu acesta şi la sfârşitul discuţiei mi-a făcut propunerea de a colabora cu dânsul în construcţia unei societăţi care să ajute la absorbită de fonduri europene. A fost o întâlnire care mi-a influenţat destinul. Până la momentul acela, în calitate de coordonator al consilierilor de integrare europeană, am considerat că mi-am făcut corect datoria, având colaborări foarte bune cu miniştrii atât de la PSD, Ilie Sârbu, Petre Daia, cât şi de la PDL, Gheorghe Flutur, dar şi cu comisarul european, Dacian Cioloş. În acest context, având în vedere că în 2006 s-a născut şi al doilea copil, iar nevoile noastre ca şi familie erau din ce în ce mai mari şi nu erau din păcate acoperite de salariul de euroconsilier (nici astăzi nu cred că salariile sunt suficiente pentru a întreţine o familie cu doi copii în administraţia publică) am făcut pasul spre mediul privat, în care oportunităţile erau mult mai mari. Din păcate, şi astăzi statul rămâne doar un formator de personal bine pregătit pentru mediul privat pentru că, din cauza gradului scăzut de motivare personală şi financiară, instituţiile publice nu reuşesc să reţină specialiştii ofertaţi de sectorul privat. Aşa a început colaborarea cu domnul Dan Voiculescu. Am preluat conducerea unei societăţi comerciale care nu avea niciun angajat şi pe care am lăsat-o, după ani de activitate, cu peste 25 de angajaţi şi cu un portofoliu important de proiecte aprobate de autoritatea de management", a precizat Daniel Constantin.
În anul 2007, el a subliniat că a vândut apartamentul din Crângaşi, prilej cu care a dorit să contracteze un credit care să-i permită să construiesc o casă pentru cei doi copii.
"Acesta este momentul despre care s-a scris insistent în ultimele zile, fără să mă întrebe nimeni care este adevărul. Aveam deja o mare parte din acte depuse la bancă pentru a contracta acel credit, mă pregăteam chiar să le semnez, când domnul Voiculescu, aflând despre intenţia mea, mi-a propus să-mi împrumute dânsul suma necesară pentru construcţia casei pe care o aveam deja proiectată. Vreau să precizez foarte clar, că în acel moment, eram directorul general al acelei societăţi comerciale şi aveam un venit foarte bun. Nu intenţionam să intensific activitatea politică sau să mă întorc în administraţia publică. Am considerat că gestul domnului Voiculescu era o dovadă de încredere, o recunoaştere a faptului că am realizat performanţe importante în activitatea mea curentă. De altfel, mi-am dorit ca împrumutul menţionat anterior să fie public, tocmai pentru că nu am nimic de ascuns la mijloc. Contractul de împrumut expiră în anul 2016-2017 putând fi prelungit oricând după această data, precum poate fi rambursat în rate egale sau în orice altă formă în funcţie de posibilităţi. Pe de altă parte, este de notorietate faptul că Dan Voiculescu şi-a susţinut întotdeauna colaboratorii apropiaţi, mai ales pe cei tineri, cărora a înţeles să le ofere ajutorul necesar pentru a-şi construi destine de succes. Este, cred, o abordare naturală şi necesară din partea unor personalităţi care au posibilitatea de a sprijini performanţa şi îmi doresc sincer ca, mai devreme sau mai târziu, să pot oferi şi eu o asemenea şansă unui tânăr în care cred. Aşadar, şi după acel împrumut, am continuat să administrez societatea de consultanţă", a detaliat preşedintele PC.
În anul 2009, Daniel Constantin spune că a avut posibilitatea de a candida pentru funcţia de director general al APIA, ocupând această funcţie prin concurs.
"Aveam numai 30 de ani, şi din nou, peste tot mi se spunea că sunt cel mai tânăr director general al unei agenţii de plăţi. Am lucrat cu responsabilitate şi entuziasm. Însă, în octombrie 2009, odată cu demisia ministrului Ilie Sârbu, omul pentru care şi alături de care venisem să lucrez în Ministerul Agriculturii, am demisionat la rândul meu. În perioada în care am fost director general la APIA, am depus declaraţii de avere aşa cum depune orice funcţionar public, şi în care am menţionat foarte clar şi corect detaliile situaţiei mele financiare, inclusiv împrumutul contractat transparent de la domnul Voiculescu. De altfel, acest contract a fost menţionat şi în declaraţiile de avere ale dânsului atât în 2010, 2011 cât şi 2012. Aceste informaţii publice, transparente nu au interesat pe nimeni până când propaganda PDL a început campania de denigrare a miniştrilor USL", a completat ministrul Agriculturii.