Fatah cere demonstraţii “furtunoase” împotriva vizitei lui Pence în Ierusalim

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas. (Thierry Charlier/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
17.12.2017

Facţiunea Fatah a preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a făcut apel la organizarea de demonstraţii “furtunoase” în ziua de 20 decembrie pentru a protesta împotriva unei vizite a vicepreşedintelui american Mike Pence în Ierusalim.

Apelul făcut sâmbătă a avut loc după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat în 6 decembrie că recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului şi că va începe procesul de mutare a ambasadei SUA din Tel Aviv în oraşul divizat.

Decizia preşedintelui american a nemulţumit multe persoane în lumea arabă şi musulmană, precum şi aliaţi ai SUA în Europa şi alte zone ale lumii.

Totuşi, Trump a semnat ulterior o declaraţie prin care a amânat mutarea ambasadei cu şase luni şi a specificat că Ierusalimul nu va fi listat pe moment drept capitală a Israelului în documentele oficiale, paşapoarte şi hărţi, potrivit unor oficiali ai Departamentului de stat american.

La rândul său, Consiliul de Securitate al ONU a declarat sâmbătă că ia în considerare un proiect de rezoluţie pentru respingerea deciziei preşedintelui Trump.

Se preconizează că membrii Consiliului vor vota rezoluţia la începutul săptămânii viitoare, poate chiar luni. Nouă voturi sunt necesare pentru adoptarea rezoluţiei, însă SUA va putea să îşi folosească dreptul de veto în cazul în care rezoluţia va obţine numărul suficient de voturi.

Documentul de o pagină, care a fost conceput de delegaţia egipteană la ONU, va preciza că orice decizie privind statutul Ierusalimului nu va avea niciun efect juridic şi trebuie anulată.

Statutul Ierusalimului este unul dintre cele mai sensibile aspecte ale conflictului dintre israelieni şi palestinieni.

Palestinienii privesc Ierusalimul drept capitală a viitorului lor stat. Israelul a anexat Ierusalimul de Est după războiul de şase zile din 1967 şi a declarat întregul oraş drept capitală a sa, dar această mişcare nu a fost niciodată recunoscută de comunitatea internaţională. Majoritatea ţărilor îşi au ambasadele în Tel Aviv.

În declaraţia de sâmbătă, Fatah a afirmat: "facem apel la demonstraţii furtunoase la intrările în Ierusalim şi în Oraşul Vechi în perioada vizitei [în Ierusalim în 20 decembrie] a vicepreşedintelui american Mike Pence şi pentru a protesta împotriva deciziei lui Trump”.

Anterior, Autoritatea Palestiniană a afirmat că va refuza să se întâlnească cu Pence în timpul vizitei pe care acesta o va efectua în Orientul Mijlociu.

SUA a declarat că, în ciuda anunţului lui Trump, rămâne dedicată încheierii unui acord de pace între Israel şi palestinieni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor