Explozia la un terminal de gaz din Austria aruncă în aer preţul la energie
alte articole
Preţurile la gaz şi curentul electric au crescut marţi în Europa după o explozie şi un incendiu la principalul punct de distribuire a gazului în Austria, în care a fost ucisă o persoană şi au fost rănite peste 20.
Dezastrul de la Baumgarten ameninţă şi mai mult stocurile de energie, care deja simt presiune după închiderea, marţi, a unui gazoduct în Marea Nordului. Sistemul britanic Forties Pipeline System (FPS) a fost închis luni pentru reparaţii de urgenţă, în condiţiile în care vremea rece a cuprins ţara.
Totodată, preţul barilului de petrol Brent a trecut de pragul de 65 de dolari (55,4 euro), pentru prima dată din 2015 până în prezent. Au existat temeri că preţurile ar putea rămâne ridicate pe durata iernii dacă problemele de aprovizionare şi temperaturile scăzute se menţin în Europa, crescând cererea pentru combustibil de încălzire.
Terminalul de gaze naturale Baumgarten, situat în apropierea graniţei austriaco-slovace, este un punct major de distribuire, preluând gaz din Rusia şi pompându-l prin mai multe conducte spre diverşi vecini, inclusiv Germania şi Italia, şi în alte locuri din Europa.
Italia, cel mai mare destinatar de gaz de la centrala austriacă, a declarat stare de urgenţă pentru gaz după ce managerii centralei au anunţat că producţia va fi restabilită abia după câteva zile. Starea de urgenţă oferă guvernului din Roma dreptul de a invoca măsuri extraordinare, precum autorizarea centralelor pe cărbune şi petrol de a opera la capacitate maximă.
Ministrul Industriei Energetice din Italia a declarat că se confruntă cu o problemă “gravă” în ceea ce priveşte aprovizionarea cu energie, iar unele preţuri au crescut cu aproape 100%. Totuşi, Claudio Dascalzi, directorul general al celei mai mari companii de gaz italiene Eni SpA a declarat că nu există “panică în rândul operatorilor” şi că problema ar putea fi echilibrată chiar dacă ar dura câteva săptămâni.
Grupul italian pentru transportul gazului Snam a fost de asemenea optimist în privinţa revenirii situaţiei la normal în curând.
Operatorul slovac al gazoductului Eustream a declarat că principala rută de aprovizionare cu gaz a Slovaciei către Austria a fost suspendată după incendiul de la Baumgarten.
Compania ucraineană pentru transportul gazului Ukrtransagaz a declarat că explozia de la Baumgarten va reduce temporar tranzitul gazului prin Ucraina, afectând uşor livrările de gaz din Europa spre Ucraina. Compania a mai precizat că Ucraina va înfrunta o “scădere semnificativă” a livrărilor de gaz din Ungaria din cauza exploziei.
Principala rută slovacă de livrare a gazului în Ucraina a rămas neafectată, a declarat compania ucraineană de stat pentru petrol şi gaz. De fapt, compania a precizat la începutul acestui an că cea mai mare cantitate a gazului său importat a provenit din Slovacia. Kievul a schimbat furnizorii de gaz, recurgând la vecinii din UE şi îndepărtându-se Rusia, pentru a reduce dependenţa de gazul Moscovei după ce aceasta a anexat ilegal peninsula ucraineană Crimeea în 2014.