Expert: R.Moldova a evitat un dezastru în problema transnistreană la Berlin

„R. Moldova a evitat un mare dezastru la reuniunea 5+2 de la Berlin. În ciuda presiunii concertate exercitate asupra sa, vicepremierul pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan, a reuşit să negocieze un protocol de compromis care să nu dăuneze iremediabil poziţiilor Chişinăului”, susţine un analist.
Victor Chirilă, Director Executiv, Foreign Policy Association, Chişinau (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Matei Dobrovie
15.06.2016

Victor Chirilă, directorul Asociaţiei de Politică Externă, a observat pe pagina sa de Facebook că la reuniunea de la Berlin, moderatorii (OSCE, Rusia şi Ucraina) şi observatorii (UE şi SUA) au făcut „front comun” în raport cu negociatorul R. Moldova. În opinia sa, este un eşec al diplomaţiei moldoveneşti faptul că Rusia a reuşit să transforme formatul 5+2 într-un instrument de presiune asupra R. Moldova.

”Imparţialitatea Misiunii OSCE de la Chişinău ridică mari semne de întrebare. Aceasta exercită presiuni crescânde asupra autorităţilor moldoveneşti pentru a le determina să facă cedări unilaterale, de exemplu, să accepte circulaţia vehiculelor din regiunea transnistreană peste hotarele ţării în baza numerelor de înmatriculare eliberate de administraţia separatistă de la Tiraspol. În esenţă, aceasta ar însemna recunoaşterea simbolurilor statale ale regimului separatist, înainte de a conveni asupra statutului regiunii transnistrene în cadrul R. Moldova, aşa cum stipulează Legea 173 din 22 iulie 2005, cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului”, a explicat Chirilă.

În opinia sa, ”susţinerea Ucrainei la Berlin pentru R.Moldova a fost anemică, din nou un eşec al diplomaţiei noastre. Autorităţile noastre ar trebui să se întrebe de ce se întâmplă acest lucru. Răspunsul trebuie căutat în primul rând la Chişinău”.

El a mai arătat că ”Rusia a încercat din nou să ne impună oficializarea unui mecanism obligatoriu de garanţii cu privire la implementarea deciziilor protocolare dintre Chişinău şi Tiraspol, care, odată acceptat, ar legaliza un proces de recunoaştere graduală a realităţilor de-facto din regiunea transnistreană. Altfel spus, legalizezi treptat actualul statut nerecunoscut al Transnistriei, fără a avea negocieri oficiale la acest subiect”.

Directorul APE consideră că ”mecanismul de garanţii propus de Rusia, susţinut de Tiraspol şi de Misiunea OSCE de la Chişinău, nu a întâlnit opoziţia observatorilor, SUA şi UE. Ucraina nu a susţinut deocamdată propunerea rusă, dar ce va urma în viitorul apropiat, nu putem fi siguri… Germania mai degrabă ar susţine un astfel de mecanism”.

„În concluzie, lipsa unei susţineri politice ferme pentru negociatorul nostru în formatul 5+ 2 şi rivalităţile instituţionale dintre Ministerul de Externe şi Biroul de Reintegrare sunt exploatate cu succes de unii moderatori pretinşi echidistanţi. Suntem extrem de vulnerabili în actualul format 5+ 2, iar în următoarele săptămâni, până la reuniunea din Bavaria, presiunea asupra negociatorului nostru va creşte şi mai mult.

Susţinerea Ucrainei la Berlin pentru R.Moldova a fost anemică, din nou un eşec al diplomaţiei noastre. Autorităţile noastre ar trebui să se întrebe de ce se întâmplă acest lucru. Răspunsul trebuie căutat în primul rând la Chişinău.

Pentru a nu aliena Germania, Chişinăul va trebui să demonstreze progrese în implementarea Protocolului de la Berlin. Este, însă, foarte important ca aceste progrese să nu vulnerabilizeze poziţiile Chişinăului la negocierea viitorului statut al Transnistriei. Avem un negociator bun, cu voinţă şi caracter, el însă nu va putea face faţă presiunilor mediatorilor „echidistanţi”, dacă actualii guvernanţi şi societatea civilă vor privi nepăsători la tot ce se întâmplă şi nu vom lua atitudine”, este de părere Victor Chirilă.

Potrivit analistului de politică externă, Chişinăul trebuie să spună clar şi la unison că recunoaşterea plăcuţelor de înmatriculare a vehiculelor eliberate de Tiraspol, cu simbolurile unei formaţiuni inexistente, conform opiniei tehnice a EUBAM (Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina), este ilegală şi inacceptabilă pentru R. Moldova.

”Corect ar fi să se revină la soluţia plăcuţelor neutre negociată de fostul negociator dl Eugen Carpov. De ce a fost abandonată această soluţie, ar trebui să întrebăm actuala Misiune OSCE de la Chişinău. Apropo, EUBAM-ul şi-a depăşit competenţele în acest caz. În plus, EUBAM nu a fost solicitat de Chişinău să se pronunţe asupra subiectului înmatriculării vehiculelor din regiunea transnistreană”, a concluzionat directorul APE.

Citiţi şi: Victor Chirilă, director APE: ”Moscova se pregăteşte de alegerile prezidenţiale din R.Moldova” (interviu)

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor