Expert în energie: Proiectul "Coridorul Verde" cu Azerbaidjanul este o mare gogoaşă de PR
Proiectul "Coridorul Verde" cu Azerbaidjanul şi nenumăratele reuniuni pe care acesta le prilejuieşte sunt o mare gogoaşă de PR, susţine Ana Otilia Nuţu, expertă pe energie în cadrul Expert Forum.
Într-un articol publicat pe Contributors.ro, Nuţu atrage atenţia asupra faptului că o dată la câteva săptămâni se mai anunţă cu pompă o nouă întâlnire, o nouă semnare de hârtii, o nouă declaraţie de intenţie legate de aşa-numitul Coridor Verde – o linie de energie electrică din Azerbaidjan până în Ungaria, prin care să aducem energie regenerabilă din zona Mării Caspice în UE.
Potrivit acesteia, modul în care se vorbeşte la ştiri despre acest subiect ar da impresia că proiectul mai are un pic şi se pune în mişcare.
„În realitate, se ştie doar că proiectul ar avea pe la 1000-1200 km, din care 850 pe teritoriul României, ar fi un cablu de înaltă tensiune în curent continuu, în România ar urma cumva traseul conductei de gaze de la Marea Neagră spre Ungaria, iar porţiunea de sub Marea Neagră e evaluată undeva pe la 3,5 miliarde de euro – probabil dintr-o analiză preliminară făcută de Banca Mondială acum 5 ani privind un cablu submarin între Georgia şi România şi ajustat cu inflaţia de până acum. Ieri a apărut pentru prima dată ideea că poate cablul ar trece şi prin Bulgaria, deci nici măcar traseul şi lungimea nu sunt bătute în cuie. Nici măcar capacitatea nu e clară, cifrele variind de la 1000 – 1500 MW (vehiculate când în proiect era vorba doar de Georgia-România) la 5000 MW”, afirmă experta, adăugând că îi e greu să înţeleagă entuziasmul Ministerului Energiei şi “anunţurile triumfaliste” pe această temă.
Ana Otilia Nuţu continuă spunând că problema cea mare a României e că resursele de energie sunt concentrate excesiv în Dobrogea (reactoarele 1 şi 2, viitoarele reactoare 3 şi 4 – dacă se vor construi vreodată, eolianul şi fotovoltaicul existente, planurile pentru eolian offshore în Marea Neagră, investiţiile viitoare onshore), în timp ce consumul e în alte părţi din ţară, în vest şi în Bucureşti.
„Prima problemă a Transelectrica e faptul că are ‘gâtuiri’ pe reţea, aşa încât practic a blocat ani de zile investiţiile noi în zona Dobrogea (vezi harta). Cum ar fi interesată să mai intre încă nişte GW în plus taman în zona cea mai congestionată? Mai ales: cum nu s-ar opune cu mâini şi cu picioare producătorii de azi sau investitorii potenţiali, care nu îşi pot construi ei capacităţi în Dobrogea din lipsă de acces la reţea? Deci, dacă România e interesată de ceva, adică să existe un oarecare consens intre diverşi actori influenţi din ţară asta pentru acel lucru, e bucata de la malul Mării Negre spre Ungaria pentru energia noastră din Dobrogea / Marea Neagră, nu cablul pe sub Marea Neagră pentru energia din Georgia şi Azerbaidjan. Dar acea bucată apare doar tangenţial în comunicatele triumfaliste, ca o idee de brainstorming, la ‘şi altele’ – să ataşăm la conducta de gaze BRUA-Tuzla-Podişor şi un cablu de curent electric şi fibră optică”, a explicat experta.
Iată ce mai spune Ana Otilia Nuţu despre proiectul "Coridorul Verde":
„Între timp, Comisia a început să strâmbe din nas la proiect. Nu am detalii, însă presupunerea mea e că nemulţumirea e legată de chestiunea accesului la reţea. Pe scurt, în funcţie de cum va fi făcut proiectul, e posibil ca pe acest cablu accesul să fie gândit exclusiv pentru energia din Georgia şi Azerbaidjan, care exact din acest motiv sunt interesaţi în proiect. Formularea Comisiei (de tipul ‘dreptul UE prevalează’) îmi sugerează exact asta, că accesul la cablu trebuie să fie nediscriminatoriu pentru toţi care vor să îşi branşeze capacitatea la reţea. Adică să poată avea acces şi viitoarele reactoare 3 şi 4, capacităţile offshore eolian româneşti etc la cablu ca să exporte spre Ungaria sau să vândă consumatorilor români din vest sau Bucureşti, nu doar azerii şi georgienii. Chestiunea accesului nediscriminatoriu la reţea este exact, dar exact problema pe care o avea Nord Stream – şi spune multe despre Ministerul Energiei faptul că a trebuit să vină Comisia să ne spună asta, că nu ne gândeam şi singuri.
Interesul prioritar al României n-ar fi să ne ajutăm şi propriii producători să-şi dezvolte afacerile, în loc să asigurăm acces exclusiv unor furnizori din afara UE? În loc de asta, din ce am văzut prin presă, ideea iniţială a companiei de proiect româno-ungaro-georgiano-azeră ar fi avut ca scop 'producţia, transportul şi distribuţia', adică o încălcare explicită a cerinţelor directivelor europene de 'unbundling' (separarea intereselor reţelelor de producători pentru ca toată lumea să aibă acces liber la piaţă).
În altă ordine de idei:
– Tehnic, proiectul ar avea ceva logică mai curând dacă UE ar merge în direcţia unei reţele pan-europene care să conecteze zonele cu mari surse regenerabile – Marea Nordului, Atlantic, Sahara, Ucraina, Caucaz, ca o reţea de 'super-viteză' la care să se conecteze reţelele existente. Asta ar însemna o 'Transelectrica' europeană, fară subordonare către guverne naţionale, fără asociaţii de tip ENTSO-E. Altminteri, fiecare din companiile partenere ('Transelectricele' naţionale) au interese mai curând naţionale decât europene, mai ales să tarifeze la graniţe, şi nu vom avea niciodată o piaţă europeană integrată cu adevărat. Ideea unui supergrid european e în discuţie de nişte ani, dar nu e tocmai mainstream – tocmai pentru că se loveşte frontal de dilema fundamentală a guvernantei UE, mai mult UE vs mai mult naţional.
– Azerbaidjanul împinge foarte puternic proiectul pentru că îşi dă seama că în piaţa europeană e rost de bani şi gazul nu se va mai folosi prea mult peste 20-30 de ani, başca nici extinderea / dublarea capacităţii conductei TAP-TANAP nu pare să mai fie o urgenţă pentru europeni cum era în timpul hei-rup-ului din 2022 să ne decuplăm de Gazprom. Deşi noi planificăm un nou terminal de gaz lichefiat la Marea Neagră, Azerbaidjanul e frustrat că nu găseşte cumpărători pe termen lung în UE ca să-şi dubleze capacitatea de transport pe conductă către UE până în 2027 cum se agrease la nivel european în 2022! Pentru noi însă în UE mi se pare totuşi de evitat să devenim dependenţi de încă un regim autoritar, de parcă nu ne-am învăţat cu Gazprom. Azerbaidjanul are probleme majore de încălcări ale drepturilor omului, prizonieri politic, în plus mai are şi niscaiva porniri de expansiune şi un pic dincolo de graniţele internaţional recunoscute cu Armenia. Poziţia României ar trebui să fie mai curând de boicot al COP 29 / condiţionare a participării la Baku de respectarea drepturilor omului şi eliberarea prizonierilor politic decât să ne ducem fericiţi acolo să prezentăm studiul de fezabilitate pentru un viitor proiect comun. Dar nici Georgia nu sta prea bine în ultima vreme la capitolul democraţie. Integrarea Georgiei în UE a fost pusă anul acesta în aşteptare, toată lumea îşi ţine respiraţia până la alegerile din octombrie, unde lucrurile s-ar putea să derapeze în direcţia Rusiei cu toate pânzele înainte.
Părerea mea e că acest proiect şi nenumăratele reuniuni pe care le prilejuieşte sunt încă o mare gogoaşă de PR, exact cum sunt toate celelalte mega-proiecte fluturate de ani de zile – Tarniţa, reactoarele 3 şi 4 sau AGRI – terminalul de gaz lichefiat de la Constanţa, abandonat prin 2014 şi reapărut anul acesta prin strategii, deşi n-am putea importa pe acolo decât tot gaze din Azerbaidjan, dublând extinderea Coridorului Sudic care, cum spuneam, pare să nu mai fie prioritară, pentru că azi sunt multe alte opţiuni de importuri diversificate prin terminalele de gaz lichefiat din Croaţia şi Grecia. Nu mi-aş ţine respiraţia până va veni la priză energia ieftină şi verde din Azerbaidjan – mai curând m-ar preocupa să dezvolt infrastructura să se facă mai repede investiţiile din România, întârziate de ani de zile, şi fără de care avem frecvent cele mai mari preţuri din Europa”.
