Există vreo perspectivă pentru social-democraţie?
Social-democraţia europeană, care a plătit un preţ pentru criza economică şi financiară din 2008 mult mai mare decât dreapta, se pregăteşte pentru câteva luni decisive. Alegerile prezidenţiale franceze din aprilie vor fi un prim test important, însă ţara, unde îşi joacă viitorul şi se concentrează întreaga atenţie şi tensiune, este Germania, la alegerile generale 2013, notează luni ziarul El Pais. Dacă istoricul SPD nu reuşeşte să depăşească rezultatele catastrofale din 2009 şi nu va putea forma un guvern, fie şi într-o coaliţie, visurile altor partide de a impulsiona UE spre o anumită schimbare de politică şi de renaştere a stîngii democratice vor fi grav zădărnicite.
O victorie a lui François Hollande ar fi un balon de oxigen şi o oarecare schimbare de tendinţă, însă revenirea la putere a social-democraţilor germani, mult mai influenţi decât stânga franceză, ar reprezenta sfârşitul unei lungi traversări a deşertului. Social-democraţia este în fierbere în aproape întreaga Europa. Proliferează think tanks-urile, fundaţiile, blogurile şi grupurile de dezbatere unde se încearcă să se demareze programe şi iniţiative şi, mai ales, să se recupereze încrederea şi să se identifice micile 'înmuguriri' ale ideologiei social-democrate.
Eşecurile din ultimii ani au fost dure: au pierdut conducerea practic în toate ţările în care deţineau puterea, din Suedia şi până în Grecia, trecând prin Germania, Franţa, Spania şi Marea Britanie. Primul lucru ce trebuie dezbătut este să se convingă ei înşişi că declinul nu este unul definitiv. Centre de dezbateri precum Procesul de la Amsterdam, The Next Left, The Good Society sunt câteva din centrele care s-au extins prin întreaga Europa, în paralel cu apariţia unor forumuri mai mici de discuţie. Primul lucru ce trebuie făcut este să se recupereze încrederea şi a face electoratul să înţeleagă că dreapta nu gestionează atât de bine criza cum pretinde.
'Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy nu au ajuns al putere ca refomatori neoliberali, ci ca mai buni gestionari decât cei ai social-democraţie. Acum alegătorii îşi dau seama că nu este suficient să fie doar împotriva socialsimului. Timpul este acum de partea noastră', spune Pär Nuder, fost ministru suedez al economiei şi susţinător al dezbaterii în ţara lui. Dacă social-democraţia s-ar situa într-o zi la guvernarea majorităţii celor 27 de ţări ale UE, ar fi capabilă să prezinte un program comun? Este un lucru dificil, pentru că există familii ideologice, interese şi focalizări diferite. Totuşi integranţii Partidului Socialist European au anunţat curând o iniţiativă fără precedent: la viitoarele alegeri europene (mai-iunie 2014) vor prezenta un candidat unic la preşedinţia Comisiei. De data aceasta, asigură ei, vor evita scandalul alegerilor anterioare, când socialiştii britanici, portughezi şi spanioli l-au sprijinit pe candidatul dreptei, José Manuel Durăo Barroso.
S-ar putea ca la viitoarea campanie europeană să fie posibil ca diferite partide social-democrate să elaboreze o listă cu obiective împărtăşite, deşi practic toţi recunosc că singurul mod de a marca o cotitură în politica de austeritate, nu este de a câştiga alegerile europene, ci, mai ales, de a reuşi să fie SPD cel care să piloteze ieşirea din criză. Întreaga soial-democraţie din UE examinează cu atenţie agenda europeană a colegilor germani.
La Paris şi în sud sună bine apelurile lansate de preşedintele SPD, Sigmar Gabriel, care împarte leadershipul partidului său cu alţi doi politicieni, Frank-Walter Steinmeier şi Peer Steinbruck, în direcţia promovării 'unui pact de creştere'. Ca şi afirmaţiile sale, potrivit cărora, SPD nu a fost niciodată adeptul unei economii conduse de stat, dar nici al unui 'capitalism sălbatic'. Ceea ce pare destul de clar este că puţini social-democraţi mai vor azi 'o întoarcere înapoi' şi susţin o renunţare la aşa-numita a Treia Cale a lui Tony Blair, sau Neue Mitte, al lui Gerhard Schröder.
