Executivul discută alocarea a 2,4 mil. lei pentru plata drepturilor salariale datorate bugetarilor

Epoch Times România
03.04.2012

Guvernul discută în şedinţa de marţi hotărârea prin care se alocă MFP suma de 2,4 milioane de lei, respectiv prima tranşă din cele 8,1 milioane de lei pe care ministerul trebuie să le plătească personalului bugetar, în 2012, însemnând 5% din sumele datorate prin titluri executorii.

„Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor Publice pe anul 2012 cu suma de 2.407.000 lei. (...) Sumele alocate potrivit prezentei hotărâri vor fi utilizate numai pentru plata titlurilor executorii care intră sub incidenţa prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar”, prevede hotărârea de guvern întocmită de MFP. În document se precizează că “prezenta hotărâre nu presupune influenţe financiare”, întrucât “se realizează doar o redistribuire de fonduri în cadrul bugetului de stat între ordonatorii principali de credite”.

Ministerul Finanţelor înregistrează în prezent datorii de 215.393.000 lei către salariaţi, conform titlurilor executorii emise până la data de 31 decembrie 2011. Cuantumul total al obligaţiilor de plată ale MFP pentru anul 2012 este de 8.101.000 lei reprezentând procentul de 5%”, prevăzut de lege pentru anul în curs. Hotărârea de guvern este necesară întrucât în bugetul MFP aprobat pe anul 2012, la titlul „Cheltuieli de personal” nu au fost prevăzute sume cu această destinaţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor