EXCLUSIV. Cum a fost blocată soluţionarea dosarului Revoluţiei (interviu)

CEDO a respins în 2011 recursul Guvernului României în dosarul Revoluţiei şi a dat decizie de condamnare a statului român şi de obligare la măsuri care să înlăture violările constatate ale articolelor 2 şi 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Totuşi, decizia CEDO n-a fost pusă în aplicare, iar abia luna aceasta dosarul a fost redeschis. Antonie Popescu, avocatul care a reprezentat Asociaţia 21 Decembrie în cauza Revoluţiei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, explică într-un interviu acordat Epoch Times cum ”în aceste dosare, agenţii guvernamentali ai României au acţionat direct ca nişte agenţi ai securităţii, în pofida dispoziţiilor art.1 din Constituţie care ne vorbeşte de respectul faţă de idealurile revoluţiei din decembrie 1989 care erau şi ale victimelor”. Juristul arată cum instituţii şi legi ale statului au blocat deliberat soluţionarea dosarului Revoluţiei.

Epoch Times: Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins recursul Guvernului în dosarul Revoluţiei, iar crimele din decembrie '89 sunt imprescriptibile. Cum se explică atunci că de abia luna aceasta dosarul a fost redeschis? De ce n-a pus statul în executare hotărârea CEDO de condamnare a statului român şi de obligare la plata de daune morale în valoare de câte 5.000 de euro pentru 65 de reclamanţi, în cazul articolului 2 al Convenţiei şi câte 3.500 de euro pentru 7 dintre reclamanţi în cazul încălcării art.3?

Răspunsul la această întrebare trebuie să-l dea Parchetul, procurorii care instrumentează acest caz. Poate ar trebui să se autosesizeze şi Direcţia Naţională Anticorupţie, ca şi în dosarul privind votul din Diaspora. Astfel de dosare pot asigura despărţirea efectivă de sistemul criminal, degradant, inuman care a ocupat România după al doilea Război Mondial şi care supravieţuieşte şi astăzi.

Blocajul apare din aceleaşi probleme: ingerinţe politico-militare, lipsa de rol activ şi acelaşi conflict de interese ca şi până acum în activitatea de cercetare penală. Instrumentarea acestor dosare este lăsată la discreţia unor procurori implicaţi în evenimentele din perioada infracţională decembrie 1989 - iunie 1990 sau pur si simplu afiliaţi politic şi sentimental la Frontul Salvării Naţionale cu toate derivatele sale ulterioare.

În multe cazuri, autorităţile statului român, aşa cum nu respectă deseori nici legea şi nici Convenţia, nu respectă deciziile Curţii EDO. Ele execută doar partea din decizie referitoare la simbolica dezdăunare, care nu este cea mai importantă.

În mod salutar, prin 2010, graţie domnului Tudor Panţîru - fost deputat al Basarabiei în parlamentul de la Bucureşti, şi fost judecător CEDO, un reputat jurist recunoscut la nivel european şi internaţional prin misiunile care i-au fost încredinţate în cadrul sistemului ONU sau al Consiliului Europei - se înfiinţase o subcomisie parlamentară pentru monitorizarea aplicării deciziilor CEDO în România. Activitatea ei a fost însă încorsetată birocratic şi nu a supravieţuit după alegerile din 2012.

Statul român are mari restanţe în plan legislativ, generate de nerespectarea Convenţiei şi a deciziilor CEDO, fiind constant în atenţia Serviciului Consiliului Europei care se ocupă de monitorizarea deciziilor CEDO. Anul trecut, parchetul a prezentat un planning de anchetă pe care nu l-a respectat deloc. Cu toate acestea, nici Consiliul Superior al Magistraturii, nici Inspecţia Judiciară n-au efectuat nicio anchetă, deşi au fost sesizate şi de victime şi de presă.

Cât priveşte nepunerea imediată în aplicare a recentei decizii CEDO pentru cele 7 persoane, în mod cinic-abuziv, agentul României la CEDO, deşi era de profesie judecător şi ar fi trebuit să cunoască şi să respecte Codul Civil al României, Catrinel Brumar a obiectat şi a depus recurs, sub pretextul că pe parcursul judecăţii la CEDO acele persoane ar fi decedat iar moştenitorii lor n-ar avea dreptul să beneficieze de acea dezdăunare simbolică. În aceste dosare, agenţii guvernamentali ai României au acţionat direct ca nişte agenţi ai securităţii, în pofida dispoziţiilor art.1 din Constituţie care ne vorbeşte de respectul faţă de idealurile Revoluţiei din decembrie 1989 care erau şi ale victimelor. Probabil pentru merite deosebite în tergiversarea gravă a transmiterii copiei dosarelor revoluţiei către părţile vătămate, guvernul român l-a trimis pe fostul agent guvermanental la CEDO Horaţiu Răzvan Radu, un procuror anonim adus de la Iaşi nu se ştie pentru care merite, să fie agent guvernamental la Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg.

Prin aceeaşi decizie CEDO din 2011 s-a constatat nu doar încălcarea dreptului la viaţă în cazul Vlase, ci şi încălcarea dreptului la viaţă privată, protejat prin art.8 din Convenţie, în cazul lui Teodor Mărieş supus unei supravegheri secrete de către structura Ministerului de Interne şi SRI, după 1990, în baza unei legi a siguranţei naţionale, din 1991, produsă de Virgil Măgureanu, alt pus sub acuzare în aceste dosare, ale cărei dispoziţii încalcă atât Constituţia cât şi Convenţia EDO.

Acest domeniu al siguranţei naţionale este încă precar reglementat şi permite abuzuri, legislaţia este nesistematizată. Ca să vă dau un exemplu, acum câţiva ani, întrebat despre baza legală de funcţionare a serviciului de informaţii al MI, am constatat că activitatea de informaţii era bazată pe un act normativ abrogat, cu excepţia a doua articole. Mai mult, avem la baza legislaţiei, Legea Siguranţei naţionale, nr. 51/1991, care este anterioară Constituţiei.

Despre această lege, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reamintea statului român în mai 2011, prin decizia din cauza Asociaţia 21 Decembrie 1989, Mărieş, Vlase şi alţii c. România că încă din anul 2000, prin decizia Rotaru c. România aceasta trebuia abrogată, nu amendată. Era nevoie de o lege nouă, întemeiată pe principiile democratice, euroatlantice. Asta nu s-a întâmplat însă nici în 2014.

Instrumentarea acestor dosare este lăsată la discreţia unor procurori implicaţi în evenimentele din perioada infracţională decembrie 1989 - iunie 1990 sau pur si simplu afiliaţi politic şi sentimental la Frontul Salvării Naţionale cu toate derivatele sale ulterioare.

Legiuitorul român, redactorul Codurilor probabil sub presiunea neconstituţională a unor agenţi de informaţii au ignorat decizia CEDO, încercând un surogat prin includerea unor amendamente în legea de punere în aplicare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală - deşi domeniul de reglementare nu era acolo, la legile penale care au caracter represiv al infracţiunilor - deci un semnal deloc bun pentru cei cu mentalitate democratică, pentru occidentalii atenţi la modul de organizare şi funcţionare a unuia din pilonii UE: Justiţie şi afaceri interne unde se include şi activitatea serviciilor secrete din perspectiva protecţiei drepturilor cetăţeanului. Din acest motiv, monitorizarea României va continua.

Cine trebuie să judece până la urmă dosarul Revoluţiei – Parchetul militar? A fost acesta un tertip pentru a tergiversa la nesfârşit soluţionarea acestui dosar? Ce rol a jucat Curtea Constituţională în blocarea dosarului Revoluţiei?

Printr-o decizie controversată luată în 2007 de Curtea Constituţională a României, din care făceau parte şi trei membri ai Curţii aflaţi în incompatibilitate din cauza implicării lor în evenimentele din perioada infracţională Decembrie 1989 - Iunie 1990, dosarele au fost fragmentate şi distribuite către aproape toate secţiile Parchetului, pentru a dilata timpul de anchetă.

Această fragmentare a fost făcută cu intenţia clară de a tergiversa ancheta, de a spori birocraţia predării-primirii unui volum impresionant de volume cu material de anchetă realizate de micul grup de anchetă condus de procurorul Voinea. Culmea cinismului şi ipocriziei - această măsură de fragmentare, disjungere a dosarelor, a fost justificată prin necesitatea de a se pune în aplicare o decizie CEDO, Maszni c. România, dintr-un caz de corupţie din 2001 în care erau implicaţi poliţişti (pe atunci militari) şi civili cu furt de combustibili din conducte petroliere.

În ciuda forţei obligatorii a deciziei nr.610/2007 a Curţii Constituţionale s-a modificat şi competenţa materială, încât potrivit Noilor Coduri, ancheta în cazuri cu civili şi militari se face acum la parchetul militar. Deci, toate dosarele trebuie să se întoarcă la parchetul militar. Au uitat sau nu-i mai interesează că pretextul era decizia Maszni c. România. Urmează o nouă inventariere şi dilatare impardonabilă a timpului de anchetă.

Asociaţia 21 Decembrie 1989 a sesizat Avocatul Poporului şi se aşteaptă ca domnul Victor Ciorbea să susţină în faţa Curţii neconstituţionalitatea acestor prevederi ale Noului Cod care astăzi ar tergiversa şi mai mult ancheta, mai ales că în repetate rânduri victimele au dat vot de blam după 2007 procurorilor Secţiei Parchetelor Militare şi mai ales procurorului-şef Vasilache.

Aceste tertipuri judiciare au fost reclamate Curţii de către Asociaţia 21 Decembrie 1989 şi, în mod salutar Curtea a stabilit că aceste fapte infracţionale de la revoluţie şi mineriadă rămân imprescriptibile, soluţiile eronate date după 2007, bazate pe prescripţie şi pe încadrări juridice eronate, trebuind a fi infirmate iar cercetările reluate.

Antonie Popescu este avocat în Baroul Bucureşti.

Va urma partea a doua a interviului.