Ex-premierul Ion Sturza: Dodon nu are curaj şi inteligenţă să-l înfrunte pe Plahotniuc

Cu toate că a fost ales de jumătate de ţară, Dodon nu are capacitatea de a se impune în faţa guvernării, lipsindu-i curajul, carisma, inteligenţa, a afirmat omul de afaceri, Ion Sturza care a rămas oripilat după ce Candu l-a ameninţat pe Dodon că îi va rupe degetele.
Vlad Plahotniuc şi Igor Dodon (The Epoch Times Romania)
Maria Maevschi
27.08.2017

După ce tot mai mulţi politicieni, experţi şi analişti au vorbit în ultima perioadă despre anumite înţelegeri dintre Dodon şi Plahotniuc vizavi de modul de guvernare a Republicii Moldova, iată că şi fostul prim-ministru moldovean, Ion Sturza vine să confirme acest lucru, specificând că în prezent „Dodon alimentează ceea ce face Partidul Democrat în frunte cu Plahotniuc”. Cel mai haios este totuşi faptul că au fost câteva cazuri în care PD a reacţionat înainte de a reacţiona Dodon. „Au fost chiar nişte cazuri când comunicatele de presă ale PD veneau cu câteva minute înainte de declaraţiile lui Dodon. O armonie perfectă”, a punctat Sturza, în cadrul emisiunii „Important” de la TVC21.

„Unicul care a fost capabil să-l contrabalanseze pe Vlad Plahotniuc, şi a eşuat în acest sens, a fost Vlad Filat, iar acum se află unde se află. Dodon pentru mine şi pentru cei care îl cunosc este o personalitate foarte slabă, este un om lipsit de curaj, carismă, inteligenţă, de capacitatea malefică pe care o are Vlad Plahotniuc. El este din categoria muscă, chiar dacă a fost votat de jumătate de ţară, el nu are capacitatea de a se impune indiferent de ce poziţie formală are preşedintele RM”, a adăugat omul de afaceri.

Sturza a venit şi cu un exemplu când preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, „un om foarte inteligent”, cu nonşalanţă i-a spus lui Dodon că „degetele arătate mai pot fi şi rupte” făcând referire la declaraţiile şi remarcile şefului statului la adresa guvernării. „Eu am fost şocat, oripilat. Aşa şi mi-am imaginat cum degetele preşedintelui RM sunt rupte de colţul mesei în Penitenciarul 13. Dacă s-a putut cu capul lui Filat, de ce nu şi cu al lui Dodon? Dar cine s-a revoltat? Nimeni. S-a revoltat Dodon? Eu am crezut că el va introduce stare excepţională”, a mărturisit fostul politician.

Cât despre mandatul şefului statului, Sturza consideră că ar putea să nu fie dus până la capăt, mai ales după cum se configurează astăzi starea de lucruri, făcând referire la unele semnale foarte fine transmise în spaţiul public despre interpretările Curţii Constituţionale, despre un eventual impeachment, etc. „La noi sunt mulţi maeştri ai impeachment-ului”, a subliniat omul de afaceri.

„Atunci când am preluat mandatul de a forma Guvernul, eram într-un birou foarte important, unde un funcţionar înalt al statului moldovenesc înfierbântat de noutatea că eu vin candidat mi-a povestit cu lux de amănunte cum îi vor face impeachment lui Timofti, deşi el ar fi trebuit să fie primul om care să-l apere pe Timofti. La noi tema asta e permanent pe agendă. Un impeachment în Parlament, o decizie a Curţii Constituţionale şi chiar anihilarea lui ca persoană fizică în stilul Vlad Filat, nu exclud”, a specificat Ion Sturza, adăugând că nici Moscova nu-şi va trimite forţele speciale la Chişinău, şi nici Europa nu va spune „staţi, ce faceţi”, pentru a-l apăra pe Dodon.

Mai mult decât atât, Igor Dodon cunoaşte foarte bine acest lucru, impeachment-ul fiind chiar o pistă foarte periculoasă care nu ar trebui atinsă. Sturza consideră că Dodon trebuie combătut, prin discursuri publice, luări de atitudine, dar „să nu mergem pe o criză care poate să ducă la o confruntare foarte dură între adepţii şi anti-adepţii lui Dodon”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor