Europarlamentarii PSD îi cer premierului Ungureanu să retragă susţinerea României pentru ACTA
alte articole
Europarlamentarii PSD i-au trimis vineri o scrisoare deschisă premierului Mihai-Răzvan Ungureanu în care i-au solicitat să retragă susţinerea României pentru Acordul comercial de combatere a contrafacerii - ACTA.
"Domnule prim-ministru, prin această scrisoare, ne exprimăm îngrijorarea profundă cu privire la acordul ACTA, semnat recent de Guvernul României. Maniera total netransparentă, cu ignorarea totală a societăţii civile, în care Executivul a înţeles să adopte astfel de măsuri importante trebuie să înceteze. Semnarea, pe ascuns şi în lipsa oricărei dezbateri publice prealabile, a Acordului comercial de combatere a contrafacerii (ACTA) este un gest iresponsabil. Prevederile ambigue ale acestui Acord stârnesc numeroase suspiciuni cu privire la efectele implementării sale, cele mai multe suspiciuni referindu-se la modul în care ACTA ar putea duce la cenzurarea Internetului, la încălcarea drepturilor ce garantează confidenţialitatea datelor personale şi libera exprimare", se arată în scrisoare deschisă semnată de liderul delegaţiei PSD din Parlamentul European, Cătălin Ivan.
Potrivit europarlamentarilor PSD, atâta vreme cât există chiar şi cea mai mică suspiciune că ACTA ar putea deschide drumul către încălcarea drepturilor fundamentale cetăţeneşti, Acordul trebuie sistat şi regândit.
"Domnule prim-ministru, retrageţi fără întârziere sprijinul României pentru ACTA! Ţări precum Polonia, Cehia şi Slovenia au conştientizat pericolul semnării acestui acord în forma actuală şi au retras sprijinul pe care îl acordaseră. Vă solicităm introducerea proiectului într-o dezbatere publică reală, în cadrul căreia să fie auzite şi luate în considerare părerile întregii societăţi. Atât europarlamentarii PSD şi USL, care au cerut deja în Parlamentul European o mai amplă şi transparentă dezbatere pe marginea ACTA, cât şi românii în ansamblu, aşteaptă o decizie fermă din partea dumneavoastră. Aveţi obligaţia să vă asiguraţi că această decizie va fi în conformitate cu cerinţele societăţii civile", se mai arată în documentul citat.
Acordul comercial de combatere a contrafacerii ACTA este încheiat între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, Australia, Canada, Japonia, Republica Coreea, Statele Unite Mexicane, Regatul Maroc, Noua Zeelandă, Republica Singapore, Confederaţia Elveţiană şi Statele Unite ale Americii.
Potrivit Ministerului Economiei, pentru ca ACTA să intre în vigoare în România, Parlamentul European va trebui să-şi dea avizul conform în vara anului 2012. Consiliul Uniunii Europene îl va adopta, independent de ratificarea în parlamentele naţionale. Apoi, acordul va trebui ratificat de Parlamentul României pentru a putea intra în vigoare.
Parlamentul European a urmărit îndeaproape dezbaterile privind ACTA. După ce la 10 martie 2010 exprimase anumite critici, la 24 noiembrie 2010, Parlamentul European a adoptat o Rezoluţie prin care a salutat publicarea textului ACTA şi a reiterat că lupta împotriva cotrafacerii şi pirateriei reprezintă o prioritate a cooperării internaţionale.
Decizia privind semnarea ACTA a fost adoptată de Consiliul Uniunii Europene în decembrie 2011, Comisia Europeană îndeplinind întreaga procedură de asigurare a transparenţei decizionale la nivel european.