Enel: Preţul energiei va creşte în următorii ani pentru populaţie şi va scădea pentru firmele mici

Epoch Times România
21.03.2013

Preţul electricităţii va creşte pentru clienţii casnici în anii următori si va scădea pentru companiile mici, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă directorul general al Enel România, Luca D’Agnese.

“În România mai avem subvenţii încrucişate, preţurile pentru companiile mici vor fi reduse ca urmare a concurenţei şi a liberalizării şi vor fi creşteri probabil pentru clienţii rezidenţiali, care însă vor fi diluate pe o perioadă semnificativă de timp, având în vedere calendarul de liberalizare”, a afirmat D’Agnese.

Liberalizarea preţurilor energiei înseamnă renunţarea treptată la tarifele stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, astfel încât consumatorii vor cumpăra tot mai multă energie de pe piaţa liberă, şi va fi aplicată separat pentru consumatorii industriali şi pentru cei casnici.

Potrivit angajamentelor asumate de Guvern în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, pentru consumatorii industriali preţurile reglementate vor fi eliminate complet până la 31 decembrie 2013.

În privinţa consumatorilor casnici, procentul de achiziţie din piaţa concurenţială trebuie să crească la 10% în iulie 2013, de la 0% în prezent, la 20% în ianuarie 2014, la 30% în iulie 2014 şi la 40% în ianuarie 2015.

Alte trepte de creştere de 10% au fost stabilite pentru iulie 2015, ianuarie şi iulie 2016, ianuarie şi iulie 2017, pentru a se ajunge la 100% în decembrie 2017.

D’Agnese a adăugat că în 2013 şi 2014, pe măsură ce se va liberaliza piaţa, va avea loc o “migrare masivă” a companiilor mici spre piaţa liberă, în timp ce segmentul rezidenţial va creşte în 2017.

“În 2017 liberalizarea pieţei ne aşteptăm să ajungă şi la segmentul rezidenţial, ne aşteptăm la o creştere cam la jumătate de milion de clienţi, iar după acest an la câteva milioane”, potrivit lui D’Agnese.

Pentru finalul acestui an el estimează că factura la electricitate va fi cu 7% mai mica pentru companiile mici, comparativ cu nivelul de preţ de la sfârşitul anului trecut.

Compania face parte din grupul italian de utilităţi Enel şi este prezentă pe piaţa energetică românească din 2005.

Enel România a înregistrat anul trecut venituri de 1,032 miliarde euro, cu 6,5% mai mari, şi un profit EBITDA de 231 milioane de euro, în creştere cu 12,6%. Creşterea veniturilor a fost “asociată” cu majorarea preţurilor, a spus D’Agnese.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor