Emoţii pentru Gregorian Bivolaru. Francezii decid dacă va fi extrădat

Liderul MISA ar putea afla astăzi dacă va fi extrădat în România, unde îl aşteaptă o sentinţă de 6 ani de închisoare.
Gregorian Bivolaru (stiripesurse.ro)
Ana Ion
18.05.2016

UPDATE. Judecătorii francezi au amânat, pentru a patra oară, pronunţarea în cazul extrădării în România a lui Gregorian Bivolaru şi au stabilit data de 25 mai pentru o hotărâre, autorităţile din Suedia transmiţând că îl menţin ca azilant politic, au declarat surse judiciare pentru Mediafax.

* * *

Judecătorii francezi ar putea pronunţa, miercuri, o decizie privind cererea de extrădare a lui Gregorian Bivolaru, formulată de statul român. Hotărârea instanţei a fost amânată deja de trei ori până acum, pe motiv de acte procedurale, relatează Mediafax.

La ultimul termen, în urmă cu o săptămână, magistraţii au amânat pronunţarea unei hotărâri pe motiv că "nu au primit răspuns din partea autorităţilor din Suedia cu referire la statutul lui Gregorian Bivolaru anterior prinderii în Franţa, acela de azilant politic din 2006."

În prezent, liderul MISA este închis la un penitenciar de maximă siguranţă de la marginea Parisului. Bivolaru a fost prins de poliţie în Franţa, pe 26 februarie.

Reamintim că Bivolaru a fost condamnat de Înalta Curte în data 14 iunie 2013 la şase ani de închisoare cu executare pentru act sexual cu o minoră în formă continuată, decizia fiind definitivă. Sentinţa a fost pronunţată în lipsă, liderul MISA fiind plecat din România încă din 2004, an în care a fost trimis în judecată.

În aprilie 2005, Bivolaru a fost arestat în Suedia însă opt luni mai târziu autorităţilor române li s-a respins cererea de extrădare a acestuia, iar în decembrie 2005, fondatorul MISA a primit azil politic din partea autorităţilor suedeze.

Subiectul Bivolaru părea îngropat până în ajunul reţinerii liderului MISA în Franţa, când Antena 3 a redeschis, din senin, subiectul Bivolaru - MISA. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor