Patronul publicaţiei Adevărul Holding, reţinut pentru 24 de ore
alte articole
Alături de Burci, în acest dosar au fost reţinuţi fostul director ROMVAG Caracal, Ion Dinoiu, candidat UNPR la primăria municipiului, Clara Clementina Gheocov, fost director al ROMVAG şi actual administrator special la „Adevărul” şi Vilson Stancu, relatează Mediafax.
Cei patru urmează să fie prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit procurorilor DIICOT Olt, Cristian Burci, care a cumpărat ROMVAG de la statul român, a iniţiat, începând cu 2006, un grup infracţional organizat, sprijinit de fostul director al fabricii, Ion Dinoiu, actual candidat UNPR la Primăria Caracal, dar şi de alte opt persoane.
Potrivit procurorilor, membrii grupului condus de Burci au prejudiciat ROMVAG Caracal şi bugetul statului prin abuz în serviciu şi delapidare, în valoare de 7.099.000 euro şi 3.811.756 lei, prin introducerea în circuitele comerciale de persoane şi societăţi comerciale la care deţineau acţiuni sau erau deţinute în totalitate de persoane apropiate, au reuşit să recicleze diferite sume de bani, care proveneau din infracţiuni, în cuantum de 18.099.000 euro şi 3.811.756 lei. În plus, prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile şi evidenţierea în actele contabile a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, au creat un prejudiciu statului român în sumă de 25.646.825 lei.