Emoţii pentru Gabriel Oprea. Dosarul morţii lui Bogdan Gigină, preluat de procurorii DNA
alte articole
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus vineri, prin ordonanţă de urgenţă, declinarea cauzei privind moartea poliţistului Bogdan Gigină în favoarea DNA, reiese dintr-un comunicat de presă remis de instituţia condusă de Tiberiu Niţu.
Motivul deciziei? Procurorii Parchetului General au apreciat că "în cauză există indicii de săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu raportat la modul de constituire şi folosire a coloanelor oficiale ale Ministrului Afacerilor Interne".
Acum câteva zile Parchetul General a preluat, la rândul său, dosarul morţii lui Bogdan Gigină, tânărul poliţist care şi-a pierdut viaţa escortându-l pe vicepremierul Gabriel Oprea, de la Parchetul Tribunalului Bucureşti.
În acest dosar, generalul Oprea este suspectat că ar fi abuzat de coloana oficială în momentul accidentului. Şi se pare că nu este prima dată când se întâmplă un astfel de lucru. De fapt, Oprea deţine recordul la capitolul "coloane oficiale".
"În urma verificării registrelor evidenţă delegaţii, s-a constatat că în perioada 02.01.2015 - 21.10.2015, Ministrul Afacerilor Interne a avut un număr de 1607 deplasări coloane oficiale, atât la instituţii publice cât şi la destinaţii private, în timp ce Preşedintele României a avut 580 de deplasări, iar prim-ministrul 814.
Faţă de cele expuse mai sus, în cauză se impune efectuarea de cercetări şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, privitor la modul de constituire şi folosire a coloanelor oficiale ale MAI. Întrucât beneficiarul deplasărilor în cauză a fost Gabriel Oprea, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Parchetului de pe lângă Înalta Curte", arată procurorii.
Potrivit presei, care citează declaraţii ale martorilor din dosar, Oprea folosea des coloana oficială în interes personal, inclusiv să meargă la hoteluri, restaurante, la tuns, sau la saloane de înfrumuseţare etc., deşi legea spune clar că nu are dreptul decât în situaţii excepţionale.
Până la punerea lui Gabriel Oprea sub acuzare ar mai fi doar un pas - Senatul, de la care procurorii trebuie să ceară aviz de începere a urmăririi penale.