Elveţia ordonă Israelului să plătească 1,1 miliarde USD către Iran

Invocând lipsa unui proces echitabil, Tribunalul Federal al Elveţiei a respins un apel împotriva unei decizii de arbitraj luate anul trecut. Verdictul a fost publicat pe website-ul curţii din Lausanne.

Curtea a cerut Israelului să plătească Iranului aproximativ 1,1 miliarde de dolari, şi în acelaşi timp a acordat Teheranului 450.000 de franci elveţieni (461.302 dolari) pentru acoperirea cheltuielilor de judecată.

Rămâne neclar dacă Israelul va plăti, ţinând cont de restricţiile impuse de legile sale privind “înţelegeri încheiate cu inamicul”.

Avocaţii fiecărei tabere se ocupă de un caz de arbitraj cu pivire la Eilat-Ashkelon Pipeline Co (EAPC), un proiect lansat în 1968, când cele două naţiuni erau în relaţii bune, pentru a transporta petrol iranian către Mediterana.

Timp de un deceniu, gazoductul a transportat cu succes petrol de la Marea Roşie în Europa. Dar, după ce Revoluţia Islamică l-a adus la putere pe ayatollah, Iranul şi-a cerut partea din veniturile şi activele care au rămas în Israel.

De la prăbuşirea parteneriatului, EAPC s-a transformat într-un complex de active în sectorul energetic, care acum administrează în principal petrolul din fostele state sovietice.

Nu se ştie care este profitul realizat de companie sau care este valoarea acesteia, în mare parte deoarece EAPC este protejată într-o manieră similară agenţiilor israeliene de informaţii, inclusiv prin ordonanţe care restricţionează mediatizarea activităţilor sale.

Dar Teheranul, lăsând la o parte principiul său tradiţional de a nu recunoaşte existenţa statului Israel, a încercat să îşi recupereze partea din EAPC şi a intentat un caz complex de arbitraj în 1994, prima dată în Franţa şi apoi în Elveţia.

La acea vreme, compania devenise cel mai mare distribuitor de petrol din Israel, plănuind să devină un centru major pentru tranzacţiile energetice din Mediterană. Israelul menţine un control strâns asupra EAPC.

Compania îşi are rădăcinile în Războiul de Şase ZIle din Orientul Mijlociu din 1967, când Egiptul a blocat Canalul Suez, Iranului fiindu-i astfel imposibil să îşi transporte petrolul în Europa pe cale maritimă. Conform acordului EAPC, navele cisternă iraniene descărcau petrolul în portul Eilat din Marea Roşie şi apoi petrolul era transportat printr-un gazoduct spre Ashkelon pe o distanţă 254 km.

Cele două ţări au înfiinţat o companie în oraşul canadian Halifax, numită APC Holdings, principalul acţionar al EAPC. Până în decembrie 1969, gazoductul era pregătit să transporte 60 milioane de tone de ţiţei pe an, deşi nu a ajuns niciodată la acel nivel.

Un deceniu mai târziu, Şahul Iranului a fost alungat şi partenerii în proiectul EAPC au devenit duşmani peste noapte.