Erdogan programează o vizită în Iran. Israelul se simte lăsat pe-afară

Discuţiile dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, care au avut loc marţi în St. Petersburg, au cauzat trepidaţii în rândul legiuitorilor şi liderilor militari din Israel. Întâlnirea a avut loc înaintea summitului G20 din luna septembrie, după nouă luni de ostilităţi între Moscova şi Ankara, declanşate de faptul că aviaţia turcă a doborât un avion de luptă rusesc în 12 noiembrie 2015 la graniţa turco-siriană.

Duşmănia dintre cele două state s-a evaporat în 17 iulie – la două zile după ce Erdogan a suprimat o lovitură militară împotriva regimului său. Liderul turc a decis să exploateze episodul ca să-şi extindă puterea şi să rezolve problemele cu criticii săi. În acelaşi timp, incidentul a fost şi o rampă de lansare a unui proces de reconciliere cu Moscova în vederea încheierii unui pact strategic cu aceasta.

În Israel, există temeri că, în timp ce întoarce spatele SUA şi NATO, Erdogan va merge până la capăt pentru a-şi întări relaţia cu Rusia, al cărei partener este şi Iranul. Într-adevăr, Erdogan a programat o călătorie spre Teheran şi o întâlnire cu preşedintele Hassan Rouhani la câteva zile după discuţiile cu Putin.

Cea mai recentă mişcare a preşedintelui turc pare să indice crearea unui nou bloc în Orientul Mijlociu ce va include Turcia, Rusia, Iran, Irak, Siria şi, indirect, grupul terorist libanez Hezbollah.

Această perspectivă a dat peste cap principalele politici israeliene privitoare la Turcia şi Siria.

Îmbunătăţirea relaţiilor israeliene cu Ankara în lunile recente a depins de perspectiva ca Turcia să continue să menţină legături strânse militare şi de informaţii cu SUA şi să continue integrarea sa într-o alianţă sunită anti-Iran în parteneriat cu Arabia Saudită, Egipt, Emiratele Arabe Unite şi Iordania.

Dar întâlnirea de marţi dintre Putin şi Erdogan ameninţă cu blocarea planurilor americanilor, israelienilor şi liderilor arabi moderaţi. Turcia pare să fi optat să se alinieze cu un front ruso-şiit condus de Teheran, în defavoarea unei alianţei sunite anti-Iran.

Prin urmare, cooperarea militară şi de informaţii extinsă ce ar fi trebuit să aibă loc între israelieni şi turci va fi minimalizată în cel mai bun caz, şi aceasta din două motive:

1. Israelul va fi prudent în ceea ce priveşte împărtăşirea tehnologiei sale militare cu Turcia de teamă ca aceasta să nu ajungă în mâinile Iranului. În timpul discuţiilor cu Ankara pentru rezolvarea neînţelegerilor lor, Israelul a căutat în mod constant ca Turcia să rupă legăturile cu Iranul.

2. Pentru a ţine Iranul şi Hezbollah departe de graniţele sale, Israelul a încheiat unele aranjamente cu Rusia, unele dintre ele nefiind niciodată publicate, la începutul campanei de atacuri aeriene ruseşti în Siria în 30 septembrie 2015. Acele aranjamente au inclus, printre altele, coordonarea operaţiunilor forţelor lor aeriene în Siria.

Acum, Israelul se găseşte în faţa unui parteneriat ruso-turcesc ce urmăreşte să întărească dominaţia iraniană în Siria – exact efectul invers al eforturilor depuse de guvernul premierului israelian Benjamin Netanyahu de a rezolva disputa cu Ankara şi a încheia acorduri cu Moscova.