Oficiali ai spionajului german: Iranul încearcă să obţină ilegal material nuclear

Acordul nuclear încheiat între marile puteri şi Iran primeşte o nouă lovitură după ce serviciul german de informaţii a susţinut că Teheranul a încercat anul trecut de mai multe ori să cumpere materiale şi tehnologie nucleară folosind mijloace ilegale.
Centrala nucleară de la Bushehr, Iran. (Captură Foto)
Andrei Popescu
11.07.2016

Oficiali ai serviciului german de informaţii au notat într-un nou document că Iranul a depus eforturi “secrete”, după semnarea unui controversat acord nuclear între Teheran şi marile puteri, pentru a obţine tehnologie nucleară ilegală şi echipamente de la companii germane.

Agenţia germană pentru securitate internă, sau Biroul Federal pentru Protejarea Constituţiei, a susţinut în raportul său anual, cu peste o săptămână în urmă, că Iranul a sfidat pactul nuclear pe care l-a încheiat cu SUA şi alte cinci puteri mondiale în vara trecută, continuând să îşi extindă stocul de rachete şi să achiziţioneze materiale de natură nucleară.

Raportul de 317 pagini a susţinut că Iranul a încercat în 2015 să achiziţioneze ilegal tehnologie pentru arme la “un nivel cantitativ ridicat”, chiar după standarde internaţionale.

“Ne putem aştepta ca Iranul să continue activităţile sale de achiziţionare intensivă în Germania, folosind metode clandestine pentru a-şi atinge obiectele”, a susţinut documentul.

Un raport separat publicat în urmă cu câteva zile de agenţia germană de informaţii a susţinut că anul trecut a monitorizat 141 de tentative de obţinere de tehnologie pentru scopuri de proliferare, iar două treimi în cazuri au fost asociate cu Iranul. Documentul a descris, de asemenea, eforturile depuse de Iran pentru a achiziţiona o astfel de tehnologie prin ţări terţe, inclusiv China, Turcia şi Emiratele Arabe Unite, şi pentru a falsifica documente cu scopul de a crea falsa impresie că acele materiale erau destinate industriilor petrolului, gazului şi oţelului.

Martin Schaefer, purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe, a declarat vineri că Berlinul s-a aşteptat ca Iranul să respecte rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU care reglementează transferurile de arme. El a adăugat că anumite forţe în Iran, care s-au opus acordului nuclear, ar putea fi responsabile pentru eforturile depuse pentru obţinerea de tehnologie nucleară.

“Există forţe în interiorul Iranului pentru care politica preşedintelui ţării şi a Ministerului de externe reprezintă un ghimpe în coaste”, a declarat Schaefer. “S-ar putea ca ei să încerce, într-un fel sau altul, să submineze sau să distrugă acordul nuclear şi normalizarea relaţiilor dintre noi şi Iran. Monitorizăm îndeaproape acest lucru”.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat joi Parlamentului că testele iraniene de rachete balistice din acest an au încălcat reglementările anti-rachete ale ONU, care interzic Teheranului să lucreze timp de 8 ani la dezvoltarea de rachete capabile să transporte arme nucleare.

“Iranul a continuat să îşi dezvolte programul de rachete, intrând în conflict cu prevederile relevante ale Consiliului de Securitate al ONU”, a mai susţinut Merkel, conform Washington Free Beacon.

Teheranul trebuie să primească acordul unui panel al Consiliului de Securitate al ONU pentru a obţine produse nucleare de folosinţă directă, dar nu a făcut acest lucru ca să cumpere elemente de natură nucleară din Germania”, a conform serviciului german de spionaj.

Preşedintele american Barack Obama a semnat istoricul şi controversatul acord nuclear iranian în iulie 2015. Acordul prevede limitarea programului nuclear al Teheranului, cu scopul de a împiedica ţara să obţină arme nucleare. În schimb, marile puteri au fost de acord să ridice sancţiunile internaţionale aplicate Republicii Islamice, iar valoarea fondurilor iraniene deblocate se ridică la aproximativ 100 miliarde de dolari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor