Ecaterina Andronescu, Cazanciuc, Nicolae şi alţi pesedişti i-au făcut plângere pentru corupţie lui Nicuşor Dan

Serban Nicolae
Serban Nicolae (Florin Chirila/Epoch Times)

Nouă parlamentari PSD, în frunte cu Şerban Nicolae, au depus, marţi, un denunţ penal împotriva lui Nicuşor Dan. Social-democraţii îl acuză pe contracandidatul Gabrielei Firea, printre altele, de luare de mită, informează Aktual24.ro.

Potrivit sursei citate, cei nouă politicieni - Robert Cazanciuc, Daniel Zamfir, Şerban Nicolae, Ecaterina Andronescu, Carmen Mihălcescu, Oana Florea, Beatrice Tudor, Aida Caruceriu şi Florin Manole - sunt toţi parlamentari de Bucureşti. Pesediştii îl acuză pe Nicuşor Dan de şantaj, luare de mită, trafic de influenţă, fals în declaraţii şi spălare de bani, folosindu-se şi de înregistrarea audio publicată de Dana Budeanu. Parlamentarii PSD mai acuză că, prin Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan îi şantajează pe investitorii imobiliari.

„În spatele acestor iniţiative aparent dezinteresate se află în realitate interesele financiare ale deputatului Nicuşor Dan, care blochează proiectele imobiliare ale mai multor investitori pentru ca ulterior să îşi retragă acţiunile, în schimbul unor sume de bani care intră în patrimoniul acestuia cu titlu de donaţie”, susţin parlamentarii PSD.

Reamintim că Nicuşor Dan, candidatul susţinut de PNL şi USR-PLUS la Primăria Capitalei, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că o va da în judecată pe Gabriela Firea pentru calomnie, după ce aceasta l-a acuzat că ar fi primit “donaţii” pentru a ajuta oameni de afaceri. În plus, Dan a precizat că este ridicol să fie acuzat de corupţie atât de un partid care “a scos din puşcărie violatori şi tâlhari”, cât şi de “această Dragnea a Bucureştiului”, făcând referire la Gabriela Firea.

“Voi intenta proces civil pentru calomnie, pentru afirmaţii calomnioase primarului în funcţie, Gabriela Firea, care a spus despre mine: că am luat bani pentru a ajuta cetăţeni în diferite chestiuni. Este o afirmaţie mincinoasă, pentru care va trebui să răspundă. Eu înţeleg că ea nu poate să conceapă ca cineva să îşi dedice 15 ani din viaţă ca să apere nişte principii şi să apere nişte oameni împotriva autorităţilor, împotriva abuzurilor autorităţilor pentru principii şi nu poate să înţeleagă că, nu este sistemul ei de valori, că cineva poate să doneze, din banii lui, gratuit, pentru o cauză. În cazul acesta, pentru precampania unui candidat la Primăria Capitalei. Nu poate să conceapă pentru că nu există în sistemul ei de valori. Când faci afirmaţii mincinoase despre cineva, trebuie să plăteşti. Eu am obligaţia să apăr reputaţia şi a mea şi a colegilor din ‘Salvaţi Bucureştiul’ care au făcut muncă voluntară 15 ani şi mai am obligaţia să apăr spaţiul public de dejecţii revărsate de un contracandidat politic”, a afirmat Nicuşor Dan.

Remarcile lui Nicuşor Dan vin în contextul în care Dana Budeanu, prietenă a Gabrielei Firea şi naşa de botez a fiicei Elenei Udrea, a făcut publică o înregistrare audio cu scopul compromiterii candidatului Nicuşor Dan. Mai exact, Budeanu a încercat să acrediteze ideea că înregistrarea respectivă – o convorbire între Dan şi fostul ziarist Cristian Zărescu, în prezent consilier al primarului PSD al Sectorului 4, pe tema acţiunii de demolare a unei construcţii deţinute de un om de afaceri în Sectorul respectiv – este dovada că Nicuşor Dan intervine în favoarea unui interlop din Sectorul 4.

În ceea ce priveşte povestea respectivă, Nicuşor Dan a susţinut următoarele:

“Să lămurim povestea de ieri, să discutăm despre fapte şi ca să putem trece, mâine, la ora 10, la corupţia adevărată de sute de milioane de euro. Un cetăţean din Sectorul 4 a fost abuzat de Primăria Sectorului 4, care i-a demolat ilegal proprietatea şi acest fapt a fost constatat prin decizie definitivă de Curtea de Apel Bucureşti. Instanţa a constatat, prin hotărâre definitivă, că Primăria Sectorului 4 a abuzat un cetăţean. În ce a constat abuzul? A fost demolat fără niciun act, fără niciun fel de proces o proprietate existentă în baza unei autorizaţii pe care chiar Primăria Sectorului 4 o dăduse în anul 2013.

Înainte de a fi demolat, cetăţeanul respectiv a apelat la mine, parlamentar de Bucureşti şi m-a rugat să-l ajut, iar eu am ajutat un om abuzat de autoritate, aşa cum am făcut-o în ultimii 15 ani, cu mii de oameni din Bucureşti, dar şi câţiva din ţară. Am mers, mai întâi, la Avocatul Poporului, care putea să oprească acest abuz, nu a făcut-o. Apoi, m-am adresat Primăriei Sectorului 4, inclusiv cu două materiale scrise, în care i-am atras atenţia că vor săvârşi un abuz. Nu am rezolvat nici aici şi atunci am intervenit în acest litigiu pe care acest cetăţean îl avea cu Primăria Sectorului 4, alături de colegii din asociaţia 'Salvaţi Bucureştiul' şi Instanţa ne-a dat dreptate. Instanţa a constatat, prin hotărâre definitivă, că Primăria Sectorului 4 a demolat abuziv proprietatea unui cetăţean”. Detalii aici.