După închiderea rutei balcanice, “imigranţii vor căuta alte căi spre Europa”

Criza refugiaţilor se intensifică semnificativ în condiţiile în care statele de pe ruta Balcanică şi-au închis graniţele în faţa imigranţilor ilegali. Totuşi, analiştii susţin că imigranţii vor găsi noi rute în încercarea lor de a ajunge în nordul Europei, în special în Germania.
Refugiaţi traversează Ungaria, îndreptându-se spre frontiera austriacă, 2015. (Captură Foto)
Andrei Popescu
09.03.2016

Ţările din estul Europei se află acum în stare de alertă în privinţa apariţiei de noi rute de imigrare după ce Macedonia a anunţat că îşi închide complet graniţele în faţa imigranţilor ilegali.

La rândul său, Slovenia a interzis imigranţilor să îi tranziteze teritoriul, iar Serbia şi Croaţia au declarat că vor face la fel.

Totuşi, analiştii susţin că, deşi aşa zisa rută Balcanică, apărută anul trecut, este acum închisă, imigranţii ar putea găsi o alta.

Mai mult, Ungaria a anunţat acum că va creşte securitatea la graniţa sa cu România.

“Pentru moment nu experimentăm un aflux de imigranţi ilegali dinspre România dar, cu toate acestea, autorităţile vor fi pregătite pentru acea posibilitate pentru a fi capabile să ridice un gard de frontieră într-un timp cât mai scurt, dacă este necesar”, a declarat ministrul ungar de interne Sandor Pinter.

Aproximativ 13.000 de imigranţi sunt în prezent blocaţi pe partea elenă a graniţei dintre Grecia şi Macedonia, în timp ce Uniunea Europeană încearcă să finalizeze un acord pe baza căruia toţi imigranţi ilegali ar putea fi întorşi în Turcia.

Agenţia ONU pentru refugiaţi pregăteşte planuri de intervenţie pentru momentul în care sunt create noi rute de imigraţie.

Între timp, activişti precum artistul chinez Ai Weiwei, care a vizitat tabăra de imigranţi Idomeni, a cerut liderilor europeni să găsească o soluţie mai permanentă pentru această criză a refugiaţilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor