După chipul şi asemănarea Şefului său. Dan Şova se declară mândru de prestaţia lui Ponta la Cotroceni
alte articole
La o zi după ce o întreagă ţară a vizionat înregistrarea discuţiilor Ponta/preşedinte pe tema reducerii CAS şi a văzut cum premierul, total nepregătit, îşi dă ochii peste cap la întrebările lui Băsescu, Dan Şova, purtătorul de cuvânt al PSD, s-a declarat "mândru" de felul în care premierul Victor Ponta s-a prezentat la Cotroceni.
Deşi, după toate probabilităţile, Şova a vizionat aceleaşi înregistrări pe care le-au văzut toţi românii, înregistrări ce surprind un premier şi un ministru de Finanţe ce par să nu aibă nicio idee despre cum vor compensa reducerea CAS, fostul ministru al Transporturilor s-a declarat foarte mândru de prestaţia şefului său şi a remarcat că preşedintele Băsescu "a fost nepoliticos".
"A fost nepoliticos în momentul în care a întrebat-o pe Ioana Petrescu ce universitate a urmat", a explicat Şova.
Reamintim că preşedintele Băsescu a întrebat-o pe ministrul de Finanţe la ce facultate a studiat după ce aceasta a răspuns la întrebările preşedintelui ce îi cerea argumente pentru a promulga reducerea CAS cu lozinci de genul "susţin această măsură din tot sufletul meu".
Şova a mai declarat că Traian Băsescu a minţit în timpul discuţiilor cu Ponta. "A făcut referire la majorarea salariilor profesorilor în 2008, când ştim foarte bine că preşedintele a ieşit şi a spus că salariile pot fi majorate, iar singurul care s-a opus a fost premierul Tăriceanu", a declarat fostul ministru al Transporturilor la Realitatea TV, declarându-se mulţumit de prestaţia lui Ponta şi a Ioanei Petrescu la Cotroceni.
"Sunt foarte mulţumit de cum s-au prezentat Victor Ponta şi Ioana Petrescu. (...) Am fost foarte mândru de Victor Ponta", a concluzionat Şova.
Purtătorul de cuvânt al PSD-ului a explicat şi reacţia de vizibilă disperare a lui Ponta când şeful statului a pomenit de MTO.
"MTO, poftiţi?", îl arată înregistrarea întâlnirii pe Ponta privind pieziş în lături şi dând ochii peste cap când preşedintele Băsescu vorbeşte despre MTO, respectiv provizionul de risc bugetar cerut de UE pentru prevenirea dezechilibrelor.
"Vreau să vă spun un lucru cu MTO. Engleza de baltă (a lui Băsescu n.r.) îţi poate juca feste", a declarat Şova, explicând reacţia premierului Ponta la întrebarea preşedintelui.