Dumitru Alaiba, către autorităţile socialiste: Încetaţi imediat insultarea şi demonizarea diasporei!

Nu diaspora este responsabilă de răspândirea pandemiei cu virusul Wuhan, ci autorităţile RM care deşi au avut acces la suficientă informaţie şi putere de decizie nu au prevenit şi gestionat eficient criza.
Dumitru Alaiba, deputat PAS în Parlamentul R. Moldova (parlament.md)
Ştefan Sârbu
05.04.2020

Deputatul PAS Dumitru Alaiba cere autorităţilor de la Chişinău să înceteze imediat demonizarea diasporei iar celor ce promovează ura le sugerează să îşi dea seama ce fac. Nu aşa se luptă cu pandemia. Aşa se incită la ură şi se agravează criza din societate. „Când ţi-e rău, unde vii, dacă nu acasă?”.

Parlamentarul subliniază într-o intervenţie video pe contul său de socializare că oamenii vin la ei acasă. Nu vin acasă la Dodon sau la Ţîrdea (deputat socialist n.r.) . „Socialiştii insultă şi demonizează pe fratele, sora, mama, tata, ruda şi prietenul tău plecaţi peste hotare la muncă sau la studii dar nu termenul abstract „diaspora”!.”

Chiar dacă pandemie este peste tot asta nu înseamnă că moldovenii trebuie să se urască reciproc, a notat Dumitru Alaiba precizând că nu diaspora este responsabilă de răspândirea pandemiei.

„Iresponsabili de răspândirea virusului Wuhan sunt cei de la guvernare care au avut acces la suficientă informaţie, au avut puterea de decizie pe care nu au exercitat-o pentru a preveni şi gestiona criza mult mai eficient. Ceea ce fac socialiştii acum este trist. Trebuie să vă simţiţi toţi ofensaţi fiindcă fiecare dintre noi are pe cineva în afara ţării”, a concluzionat deputatul PAS.

Ministrul de Externe, Oleg Ţulea, a declarat recent pentru presa de la Chişinău că până în prezent, peste 4.600 de cetăţeni moldoveni au fost repatriaţi, iar în viitorul apropiat, autorităţile ar mai putea ajuta la repatrierea a încă 7.700.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor