Dublele standarde ale Jandarmeriei. Antena 3 are parte de tratament preferenţial

Jandarmeria Romană pretinde că protestul organizat duminică de Antena 3, protest la care jurnaliştii altor televiziuni au fost bătuţi, insultaţi, agresaţi, a fost unul spontan.
Antena 3 şi simpatizanţii săi, la plimbare în jurul Palatului Cotroceni (Epoch Times România)
Loredana Diacu
11.08.2014

Jandarmeria Română pretinde că protestul organizat duminică de Antena 3, manifestare la care jurnaliştii unor televiziuni au fost bătuţi, insultaţi, agresaţi, a fost unul "spontan".

"În zona Palatului Cotroceni a avut loc o manifestaţie publică spontană, în intervalul 16.30-19.30, în această zonă numărul persoanelor prezente la manifestaţie a oscilat de la câteva zeci la aproximativ 4.000, context în care şi dispozitivul de jandarmerie prezent la faţa locului a fost adaptat permanent, conform procedurilor legale în vigoare" a comunicat Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, după protestul pe care vedetele Antena 3 îl promovează de trei zile.

"Jandarmeria Română garantează dreptul tuturor cetăţenilor la liberă exprimare, însă niciun act de violenţă nu poate fi tolerat, iar orice faptă care a reprezentat o încălcare a legii urmează să fie sancţionată." mai scrie Jandarmeria.

În legătură cu "adaptarea permanentă" a jandarmilor despre care se vorbeşte în comunicat, reamintim că duminică, la protest, oamenii în uniformă au fost pretutindeni, însă nu şi în locul unde o jurnalistă B1 a fost lovită şi alţi jurnalişti au fost şi ei agresaţi. Jandarmii nu stat alături de presă, deşi era de aşteptat că lucrurile vor degenera. Trei zile consecutive, vedetele Antenei, l-au prezentat pe Voiculescu închis, după ce a cauzat statului un prejudiciu de 60 de milioane de euro, drept o victimă a lui Băsescu, şi i-au asimilat pe cei ce se fac responsabili de închiderea lui Voiculescu drept nişte "oameni răi", astfel încât telespectatorii Antenelor ieşiseră montaţi în stradă şi puşi "pe fapte mari."

"Dacă o să vină nişte oameni răi după tine cine o să te apere? Eu o să te apăr, Frăţioare! Dar dacă oamenii răi vin după mine şi după Gâdea, cine o să ne apere?" şi-a chemat Badea spectatorii, printr-un promo al "protestului spontan" difuzat timp de trei zile de Antena 3.

În ceea ce priveşte faptul că "jandarmeria nu tolerează niciun act de violenţă", potrivit reporterului Realitatea TV care transmitea de la faţa locului, jandarmi în civil au filmat feţele agresorilor, au vorbit cu ei, însă NU i-au legitimat, NU i-au înlăturat din mulţime, NU i-au amendat, ci i-au lăsat liberi şi nestingheriţi.

Nu acelaşi lucru se întâmpla în toamna anului 2013, la protestele anti exploatări cu cianuri la Roşia Montană, când, în virtutea principiului pe care nu l-au aplicat la mitingul Antenei 3, jandarmii ridicau fără menajamente şi urcau în dubă, cu brutalitate uneori, pe oricine li se părea că este turbulent.

Jandarmii au aplicat duble standarde şi în ceea ce priveşte blocarea traficului. Manifestanţii conduşi duminică de prezentatorii Gâdea şi Badea nu au avut nicio problemă deşi au perturbat traficul în zona Cotroceni în timp ce, tot în 2013, sătenii din Pungeşti, în marea lor majoritate oameni în vârstă, femei, copii, au fost agresaţi de jandarmi, luaţi pe sus şi urcaţi în dube când au ieşit în drum pentru a opri înaintarea utilajelor Chevron.

Reprezentanţii Antenei 3, care au blocat traficul pentru a "opri confiscarea sediului Antenei 3" (clădire aparţinând în fapt GRIVCO, pe care justiţia a pus sechestru pentru a salva ceva din prejudiciul cauzat de fondatorul Antenei 3) şi unde Atena poate rămâne plătind chirie, nu au fost însă sancţionaţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor