Partidul Mişcarea Populară solicită demiterea şefului Jandarmeriei române

PMP cere prim-ministrului Victor Ponta demiterea urgentă a generalului maior Olaru Mircea, inspector general al Jandarmeriei Române, ca urmare a modului inadmisibil în care a gestionat mitingul organizat ieri de Antena 3, în zona Palatului Cotroceni, se arată într-un comunicat primit de la Partidul Mişcarea Populară.
Plimbare în jurul Palatului Cotroceni, organizată de Antena3 (Epoch Times România)
Gina Zaragiu
11.08.2014

PMP cere prim-ministrului Victor Ponta demiterea urgentă a generalului maior Olaru Mircea, inspector general al Jandarmeriei Române, ca urmare a modului inadmisibil în care a gestionat mitingul organizat ieri de Antena 3, în zona Palatului Cotroceni, se arată într-un comunicat primit de la Partidul Mişcarea Populară.

"În primul rând, am avut de a face cu o manifestare neautorizată, care s-a finalizat cu agresiuni la adresa unor jurnalişti şi a unor oameni care se plimbau paşnic în zona Palatului Cotroceni. Lipsa de reacţie a Jandarmeriei române demonstrează că această instituţie nu îşi îndeplineşte atribuţiile principale de menţinere a ordinii publice, ba dimpotrivă, protejează diferite forme de violenţă publică ce pot degenera în anarhie.

În al doilea rând, este inadmisibil ca Jandarmeria să aplice un dublu standard. În multe alte cazuri, Jandarmeria a intervenit în forţă împotriva unor oameni paşnici, care erau îngrijoraţi cu adevărat de soarta lor. Amintim doar protestul de la Pungeşti care a fost reprimat în forţă, iar jandarmii au fost susţinuţi public de către premierul Victor Ponta. Constatăm că acţiunea Jandarmeriei este la cheremul unor dispoziţii politice", se mai arată în comunicat.

Reamintim că o jurnalistă a postului B1 a fost lovită de un protestatar, un cameraman a fost îmbrâncit, iar un alt jurnalist a fost aproape linşat pe trotuar de către protestatarii mobilizaţi duminică după-amiază pentru un miting "paşnic" lângă palatul Cotroceni, pentru a-şi manifesta solidaritatea cu Dan Voiculescu şi cu Antena 3.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Anca Băiecescu, a declarat că intervenţia jandarmilor nu a fost necesară şi că nimeni nu a fost legitimat şi/sau dus la poliţie pentru audieri. Totuşi, potrivit unui jurnalist de la Realitatea care transmitea de la faţa locului, jandarmii au identificat agresorii, chiar i-au filmat, au vorbit cu ei, însă nu au făcut nimic pentru a-i îndepărta din mulţime, nu i-au legitimat şi nu le-au dat amenzi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor