Dragnea i-a refuzat pe liberali. PSD nu susţine Operaţiunea "debarcarea lui Tăriceanu"

La scurt timp după ce liberalii s-au declarat dispuşi să voteze un social-democrat în fruntea Senatului numai să scape de Tăriceanu, a venit şi reacţia celor de la PSD.
Liviu Dragnea (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
11.04.2016

Partidul Social Democrat îl susţine în continuare pe Călin Popescu Tăriceanu la conducerea Senatului, a anunţat luni, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, liderul PSD Liviu Dragnea.

"Am discutat intenţia PNL de a-l schimba pe dl Tăriceanu de la preşedinţia Senatului. În unanimitate, decizia noastră politică este să-l susţinem în continuare pe dl Tăriceanu la preşedinţia Senatului, nefiind motive din punctul nostru de vedere pentru care ar trebui să fie schimbat. Acum merg la grup la Senat să le comunic şi colegilor senatori care este punctul de vedere al PSD", a declarat Liviu Dragnea, citat de Agerpres.

Declaraţia lui Dragnea are loc după ce copreşedintele PNL Vasile Blaga le-a propus social-democraţilor sa îl înlocuiască pe Tăriceanu, pe care îl acuză că este de un "populism deşănţat".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor