Dow Jones cade 7%. Bursa din New York ia pauză pentru a aplana turbulenţa

Cei 11 îngeri care anunţă, cu goarne, Judecata de Apoi. Vatican (Pleasant Exchanges)
A.P.
09.03.2020

Principalii indici de pe Wall Street au căzut cu 7%, iar Dow Jones Industrials s-a prăbuşit cu 2.000 de puncte în timpul dimineţii de luni, una dintre cele mai dramatice din ultimele zeci de ani.

Tranzacţionarea de luni a început sub semnul nefast al căderii preţului la ţiţei, pe fondul războiului comercial dintre Arabia Saudită şi Rusia, declanşat vineri. Preţul barilului a căzut la 30% ieri, după care şi-a revenit până la o diminuare de 22%.

Tranzacţionarea la bursele din SUA a fost oprită imediat după deschidere, luni, deoarece S&P 500 a scăzut cu 7%, declanşând o blocare automată de 15 minute - o regulă impusă după criza financiară 2008-9.

Arabia Saudită susţine că va creşte în mod semnificativ producţia de petrol după ce acordul OPEC de reducere a producţiei, încheiat cu Rusia s-a prăbuşit vineri, generând efecte majore asupra pieţelor financiare globale, amplificând efectele panicii create de pandemia de virus Wuhan.

Majoritatea companiilor petroliere - Chevron Corp şi Exxon Mobil Corp au înregistrat căderi ale acţiunilor de 9%. Indicele SPNY de energie a scăzut cu 20,1%.

Ultima oară când bursa din NY a fost închisă, potrivit Reuters, este 29 şi 30 octombrie 2012, după Superstorm Sandy, cea mai grea furtună care a lovit New York City în aproape 75 de ani. NYSE şi-a închis zona de tranzacţionare din cauza condiţiilor nesigure din Manhattan.

Pieţele au fost, de asemenea, închise după 11 septembrie 2001 până pe 17 septembrie, pentru a evita vânzarea sub starea de panică generată de atacuri teroriste.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor