Două trenuri InterCity pe ruta Galaţi – Bucureşti vor deveni InterRegio
alte articole
Începând cu data de 25 martie, trenurile InterCity IC 571 Bucureşti Nord – Galaţi şi IC 574 Galaţi – Bucureşti Nord vor deveni trenuri InterRegio, respectiv IR 10571 şi IR 10574, fără modificarea orelor de plecare/sosire şi a staţiilor de sosiri /plecări, informează CFR Călători.
Decizia a fost luată pentru creşterea gradului de accesibilitate la călătoria cu trenul, preţurile urmând să scadă, precizează compania, într-un comunicat.
Astfel, dacă până la data de 24 martie, o călătorie cu InterCity pe această rută costă 106,9 lei la Clasa I şi 75,3 lei la Clasa a II-a, de pe 25 martie preţul biletelor cu rezervare a locului va fi de 86,1 lei la Clasa I, respectiv 58,2 lei la Clasa a II-a.
”Rugăm pasagerii ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre circulaţia trenurilor în staţiile şi agenţiile de voiaj CFR, la telefon 021/9521 sau să acceseze http://www.cfrcalatori.ro”, precizează CFR Călători .