CFR vrea să obţină 50mil. lei din vânzarea fierului vechi şi închirierea spaţiilor şi terenurilor

(photos.com)
Epoch Times România
22.03.2013

CFR va demara procedura de valorificare a fierului vechi, care se va desfăşura prin Bursa Română de Mărfuri, şi va reanaliza tarifele de închiriere a spaţiilor comerciale şi terenurilor deţinute, măsuri în urma cărora estimează că va obţine, în acest an, peste 50 de milioane de lei.

Dimitrios Sophocleous, directorul general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, aflat în teritoriu, continuă discuţiile cu reprezentanţii sucursalelor feroviare în legătură cu necesitatea implementării unor măsuri concrete care să contribuie la eficientizarea activităţii şi la creşterea veniturilor proprii ale companiei, se arată într-un comunicat al companiei.

Principalele măsuri operaţionale care vor fi implementate la nivel naţional, în perioada imediat următoare, vizează eficientizarea activităţii comerciale prin reanalizarea actualelor tarife percepute pentru închirierea spaţiilor şi a terenurilor din patrimoniul privat al companiei, precum şi prin utilizarea unui mecanism mai eficient de stabilire a preţurilor pentru locaţiile încă neînchiriate.

De asemenea, compania va demara şi procedurile de valorificare a fierului vechi şi a materialelor mărunte de cale, procedură care se va desfăşura etapizat prin Bursa Română de Mărfuri, în următoarele 4-5 luni, precizează CFR.

Prin aplicarea acestor măsuri de eficientizare a activităţii de patrimoniu şi de valorificare a deşeurilor feroase, se estimează încasarea unor venituri suplimentare pentru anul 2013, de peste 50 de milioane de lei, apreciază compania.

”Voi continua să analizez posibilitatea utilizării la nivel maxim a activelor (spaţii comerciale şi terenuri) care se află în proprietatea privată a companiei, prin aplicarea unor măsuri care se vor baza pe o analiză economică profundă, care să respecte necesităţile agenţilor economici şi, totodată, să contribuie la creşterea veniturilor proprii ale companiei“, a declarat Dimitros Sophocleous, directorul general al CFR SA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor