Dosarul Revoluţiei. Judecătorii în dezacord în legătură cu legalitatea rechizitoriului

Doi judecători de la Instanţa supremă nu au căzut de acord în legătură cu legalitatea rechizitoriului din dosarul "Revoluţiei" în care este acuzat Ion Iliescu, cazul urmând a fi soluţionat prin introducerea în completul de judecată a unui al treilea magistrat, relatează Agerpres.
Pe 25 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti a decis începerea judecării pe fond în dosarul 'Revoluţiei', în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii. Instanţa a constatat atunci că rechizitoriul întocmit de procurorii militari este legal.
Acuzaţii au contestat soluţia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie iar dosarul a fost repartizat în decembrie 2023 unui complet format din doi judecători.
Potrivit unei informări transmise miercuri de Instanţa supremă, pe 8 martie 2024, completul format din cei doi judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare asupra contestaţiei celor trei inculpaţi, însă după trei amânări, magistraţii nu au reuşit să cadă de acord asupra unei soluţii, având opinii divergente.
În consecinţă, cazul a fost repus miercuri pe rol, prin intrarea în complet a unui al treilea judecător.
Înainte de a ajunge la Curtea de Apel Bucureşti, dosarul "Revoluţiei" s-a plimbat peste patru ani între instanţele şi parchetele bucureştene pe motive de procedură.
În prima fază, Ion Iliescu a fost trimis în judecată de Parchetul Militar în aprilie 2019, însă dosarul a fost restituit la Parchet peste doi ani de către judecătorii de la ÎCCJ, fiind invocată existenţa unor nereguli în rechizitoriu.