Nicuşor Dan, mesaj de Crăciun pentru români: Împreună, să ne recăpătăm forţa unei naţiuni hotărâtă să îşi construiască viitorul cu încredere

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmit urări de Crăciun românilor. Aflat alături de familie în localitatea natală, Făgăraş, şeful statului reaminteşte că sărbătoarea naşterii lui Hristos este despre acasă, şi ne readuce mai aprope de esenţa valorilor care dau sens vieţilor noastre.
La finele unui an dominat de dezbinare şi ură în societate, preşedintele le doreşte românilor "să regăsească puterea de a fi mai buni, mai înţelepţi şi mai înţelegători."
Redăm integral mesajul lui Nicuşor Dan:
"Naşterea lui Hristos este pentru noi, creştinii, sărbătoarea speranţei, a luminii şi a adevărului credinţei. Oriunde ne-am afla, Crăciunul ne aminteşte de acasă, de magia copilăriei şi ne readuce mai aproape de esenţa valorilor care dau sens vieţii noastre.
Momentele petrecute în familie şi bucuria de a-i avea aproape pe cei dragi sunt cele mai preţioase daruri, pe care, în tumultul vieţii de zi cu zi, riscăm uneori să nu le apreciem atât de mult pe cât ar trebui.
În aceste zile speciale, să ne regăsim liniştea sufletească, puterea de a fi mai buni, mai înţelepţi şi mai înţelegători pentru ca, împreună, să ne recăpătăm forţa unei naţiuni conştientă de identitatea sa şi hotărâtă să îşi construiască viitorul cu încredere.
Vă doresc tuturor un Crăciun binecuvântat!", scrie, pe Facebook, preşedintele României.