Dosarul retrocedărilor: Hrebenciuc junior şi Paltin Sturdza, arestaţi preventiv 30 de zile
alte articole
Magistraţii Curţii Supreme au decis vineri dimineaţă arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Andrei Hrebenciuc şi Paltin Sturdza, acuzaţi de corupţie în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri. Decizia nu este definitivă putând fi contestaţi la Completul de cinci judecători al aceleiaşi instanţe, relatează Mediafax.
Cu o zi în urmă, Andrei Hrebenciuc şi Paltin Sturdza au fost reţinuţi de procurorii DNA Braşov şi au ajuns la instanţa supremă după ora 20.00, şedinţa de judecare a propunerii de arestare începând la ora 22.00. După patru ore magistraţii au rămas în pronunţare, iar la final au decis arestarea preventivă a celor doi.
Procurorii anticorupţie îl acuză pe fiul lui Hrebenciuc de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi spălare de bani, iar pe Paltin Sturdza de constituire a unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă şi instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
Potrivit DNA, în 2012, prin intermediul deputatului Ioan Adam, Paltin Sturdza le-a cerut judecătorilor Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţa, de la Tribunalul Covasna, să pronunţe, la 17 aprilie 2012, o hotărâre judecătorească în favorarea sa, "prin interpretarea părtinitoare a probelor şi denaturarea stării de fapt", producând astfel Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro, reprezentând contravaloarea a 43.227 de hectare de pădure.
La scurt timp după decizia Tribunalului Covasna, Paltin Sturdza, împreună cu Ioan Adam, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Gheorghe Varga, Dan Costin Bengescu şi Viorel Hrebenciuc, a constituit şi coordonat un grup "ce urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei, cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menţionată".
Pentru a pune în aplicare decizia instanţei, obţinută fraudulos, Sturdza şi Adam le-ar fi promis lui Viorel Hrebenciuc, Călugăr, Varga şi Bengescu bani sau alte foloase. În schimbul banilor, aceştia ar fi promis că vor determina funcţionarii de la Comisia Judeţeană de Fond Funciar Bacău, Direcţia Silvică Bacău, comisiile locale de fond funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău şi ITRSV Suceava să urgenteze îndeplinirea actelor pentru punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate pentru terenul de peste 43.000 de hectare de pădure.
Din ordonanţa de reţinere reiese că Andrei Hrebenciuc l-a ajutat pe tatăl său, deputatul Viorel Hrebenciuc, să comită infracţiunea de trafic de influenţă. Procurorii afirmă că Andrei Hrebenciuc, în baza unei înţelegeri cu Dan Costin Bengescu, Viorel Hrebenciuc şi cu avocaţii Victor Adrian Prodan şi Nicolae Mergeani, ar fi determinat-o pe Carmen Elisabeta Drăgoi, administrator al SC Reşedinţa Vârstnicilor SRL, să încheie un contract cu Paltin Sturdza, prin care societatea a dobândit calitatea de promitent cumpărător, alături de Bengescu, pentru suprafaţa de 43.277 de hectare de teren forestier, dobândită prin decizia din 2012 a Tribunalului Covasna.
Preţul tranzacţiei a fost stabilit la 2.500 de euro pe hectar, acesta fiind de aproximativ trei ori mai mic decât valoarea de piaţă, "întrucât contractul masca, în cuprinsul său, şi cumpărarea de influenţă de la autorităţile din judeţul Bacău", a evidenţiat DNA.
Procurorii au stabilit că SC Reşedinţa Vârstnicilor SRL are ca asociat unic Majura Limited (cu sediul social în Cipru), persoană juridică cipriotă al cărei asociat real este Andrei Hrebenciuc.
"Prin disimularea adevăratei naturi a provenienţei folosului primit de Viorel Hrebenciuc (dobândirea anumitor drepturi), Andrei Hrebenciuc l-a ajutat pe acesta din urmă sa comită infracţiunea de trafic de influenţă", au scris procurorii în ordonanţa de reţinere.
Conform anchetatorilor, toate persoanele implicate, respectiv Andrei Hrebenciuc, Viorel Hrebenciuc, Paltin Gheorghe Sturdza, Dan Costin Bengescu şi Ioan Adam, cunoşteau faptul că s-a stabilit un preţ mult mai mic decât cel real, deoarece diferenţa de preţ ce urma sa fie obţinută din vânzarea pădurii reprezenta folosul lui Viorel Hrebenciuc şi al lui Dan Bengescu în schimbul exercitării de influenţe faţă de funcţionarii cu atribuţii privind punerea în executare a deciziei din 2012 a Tribunalului Covasna.
DNA Braşov a început urmărirea penală şi faţă de Carmen Elisabeta Drăgoi şi avocaţii Nicolae Mergeani şi Victor Adrian Prodan, toţi fiind acuzaţi de spălare de bani. Totodată, procurorii au cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea preventivă a lui Viorel Hrebenciuc în două dosare, printre care şi cel al retrocedărilor. Viorel Hrebenciuc a demisionat marţi din Parlament.
În cel de-al doilea dosar, care are legătură cu prima cauză, Viorel Hrebenciuc este urmărit penal pentru instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi cumpărare de influenţă. În acest al doilea dosar este urmărit penal şi senatorul PSD Dan Şova, pentru trafic de influenţă.