Dosar: Mecanismul fraudei în fotbalul românesc (II) – Cum a pierdut bugetul zeci de milioane de euro

Cei opt oameni de fotbal condamnaţi acum câteva zile de justiţie la ani buni de închisoare, majoritatea dintre ei cu executare, au fost aduşi în faţa instanţei în urma unui rechizitoriu al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) ce a relevat nereguli în cazul transferurilor a 12 fotbalişti români la echipe din străinătate în perioada 1998-2005. Mecanismul fraudei din fotbalul românesc este, însă, mult mai amplu.

După ce, ieri, “Epoch Times România” v-a prezentat, caz cu caz, modul cum patroni, impresari sau investitori din fotbalul românesc au reuşit să facă milioane de dolari, în dauna statului şi a cluburilor pe care le reprezentau, din vânzarea de fotbalişti, astăzi vă prezentăm alte modalităţi prin care zeci de milioane de euro sau dolari cuveniţi statului au rămas în buzunarele oamenilor de fotbal.

Cluburile de fotbal par a fi unele dintre cele mai inventive entităţi economice din România în ceea ce priveşte evitarea plătirii impozitelor la bugetul de stat. Două sunt „liniile” pe care se petrece această evaziune fiscală: la contractele de transfer ale fotbaliştilor din ţară în străinătate şi la contractele individuale pe care le au fotbaliştii cu cluburile, salariile propriu-zise ale acestora.

Inventivitatea nu are margini. De la metode simple, la unele complicate, oamenii de fotbal se prevalează de tot felul de subterfugii pentru a evita plata impozitelor către stat. Astfel, milioane de euro se scurg printre degetele statului din cauza declarării la fisc a altor contracte ale jucătorilor faţă de cele cunoscute de toată lumea. “Jucătorul X are 500.000 de euro pe an la clubul Y!”, anunţă oficialii campioanei, dar cei de la fisc găsesc în acte cu totul alte sume sau alte clauze şi, normal, impozitul este mult mai mic.

Iată, mai jos, nouă metode prin care statul pierde banii pe drum:

1. „Punga”. Cea mai simplă. Jucătorii şi antrenorii sunt recompensaţi după o victorie, de exemplu, cu prime care sunt date direct din buzunarul patronului. Nu există acte, nu se plătesc impozite. Metoda se practică pe scară largă, de la echipele din Liga I şi până la ultimele eşaloane.

2. „Donaţii”. Patronii îşi plătesc jucătorii oficial, dar prin acte de donaţie. Avantajul este că la donaţii nu se plăteşte impozit... deci iar sunt milioane de euro care nu ajung unde trebuie.

3. „Asociaţia”. O metodă mai nouă. Mai mulţi jucători se strâng şi fac o asociaţie, iar patronii le virează banii din contracte pe asociaţie. Avantajele sunt multiple, dar nu pentru stat: nu se plăteşte impozit pe venit, iar pe asociaţie sunt permise tot felul de operaţiuni, cum ar fi cumpărarea de maşini, de case sau terenuri, fără impozit special.

4. „Furt la monedă”. O altă metodă utilizată mai ales la transferurile în străinătate, dar cunoscută chiar şi la alcătuirea contractelor fotbaliştilor. Un exemplu bun este cel al transferului lui Ilie Dumitrescu de la Steaua la Tottenham. Pe ruta Bucureşti – Londra s-au volatilizat aproape două milioane de dolari şi asta într-o manieră extrem de simplă: în România s-a spus că transferul s-a efectuat pentru 2,6 milioane de dolari, în Anglia suma era însă în... lire sterline! Iar diferenţa de curs valutar, la data respectivă, o bagatelă de circa 1,8 milioane de dolari!

5. “Plata în produse”. Este una dintre metodele folosite de cluburile mai mici, din eşaloanele inferioare. Primele de obiectiv nu se plătesc în bani, ci în produse. Este deja celebru cazul clubului Sportul Studenţesc, unde la promovarea echipei pe prima scenă jucătorii au primit... paltoane, telefoane mobile, produse alimentare. Normal, fără a fi înregistrate în vistieria clubului, pentru ele nu s-a plătit nici un impozit.

6. “Comisioane pentru impresari”. Suma anunţată în România este una extrem de mică, mult diferită faţă de cea înregistrată în străinătate. Diferenţa vine din comisioanele pe care le primesc unii impresari, comisioane înregistrate sub alte forme, care evită impozitarea.

7. “Cu sau fără salariu”. La unele contracte apar diferenţe mari de bani, tot în defavoarea statului, care are de impozitat o sumă mult mai mică. Poate cel mai bun exemplu este cel al tranzacţiei de la transferul lui Adrian Mutu de la Dinamo la Inter Milano. La noi, oficial, s-a declarat şi impozitat suma de 2,1 milioane de dolari. În Italia, însă, în dreptul lui Mutu a fost trecută suma de 6 milioane de euro, adică peste 7 milioane de dolari! Explicaţia oficială a fost aceea că italienii ar fi publicat nu numai suma tranzacţiei, ci şi... salariul lui Mutu pe nu se ştie câţi ani.

8. “Firme pe bandă rulantă”. Un alt procedeu simplu, utilizat cu mare succes în trecut, dar care face furori şi în prezent. Se fac datorii pe o anumită firmă, rămân restanţe mari la plăţile impozitelor către stat, iar apoi firma este abandonată! Cel mai bun exemplu este cel al AFC Steaua, firma care a derulat afacerile grupării din Ghencea ani de zile, a ajuns la datorii de peste 12 milioane de euro către stat, iar acum este a nimănui!

9. “Împrumuturile”. Metodă favorită a patronilor recunoscuţi de toată lumea, dar care nu au statut de patroni şi în acte. Cazul lui Vasile Şiman este elocvent, despre el toată lumea ştiind că este patronul Sportului Studenţesc când, de fapt, acesta doar finanţează clubul prin împrumuturi. Avantajul său este important, căci până acum fiscul nu a găsit “portiţa” de a-l face să răspundă pentru datoriile imense ale echipei şi, implicit, pentru a plăti statului banii ce i se cuvin.

Conform unor surse neoficiale ale ANAF, frauda prin astfel de metode se ridică la peste 30 milioane de euro.