Fotbal: Câţi bani vor fi confiscaţi de la condamnaţii în dosarul transferurilor

Cei opt inculpaţi în dosarul transferurilor din fotbal care au fost deja condamnaţi la pedepse cu închisoarea de către Curtea de Apel vor fi nevoiţi să achite statului diferite sume de bani pe care şi le-ar fi însuşit în mod fraudulos.
. (Photos.com)
Cristina Boiangiu
13.11.2012

Cei opt inculpaţi în dosarul transferurilor din fotbal care au fost deja condamnaţi la pedepse cu închisoarea de către Curtea de Apel vor fi nevoiţi să achite statului diferite sume de bani pe care şi le-ar fi însuşit în mod fraudulos. Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis confiscarea unor sume de bani în valoare totală de peste 9,2 milioane de dolari şi aproape 800.000 de euro.

"În temeiul articolului 118 şi articolul 33 din legea 656/2002, Curtea de Apel a decis să confişte următoarele sume de bani:

De la inculpatul Copos Gheorghe - 150.000 USD echivalent în lei pentru transferul lui Cristian Dulca (de la Rapid la echipa sud-coreeană Pohang Steelers);

Mihai Stoica - 550.000 de USD pentru Iulian Arhire (transferat tot la Pohang Steelers, de la Oţelul Galaţi);

Cristian Borcea - 593.750 USD, Ioan Becali - 418.750 USD, pentru Contra Cosmin (transferat de Dinamo la Deportivo Alaves);

Ioan Becali -1,4 mil USD, Jean Pădureanu - 113.000 USD, pentru Ionel Ganea (transferat de la Gloria Bistriţa la VfB Stuttgart);

Cristian Borcea - 169.667 USD, Ioan Becali - 1.200.667 USD, Victor Becali - 1.200.667 USD, pentru Paul Codrea (transferat de la Dinamo la Genoa);

Cristian Borcea - 213.000 USD, Ioan Becali - 125.000 USD, Victor Becali - 125.000 USD, Mihai Stoica - 125.000 USD, pentru Florin Cernat (transferat de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Kiev);

Cristian Borcea - 124.500 USD, Ioan Becali - 100.000 USD, pentru Bogdan Mara (transferat de la Dinamo la Deportivo Alaves);

Cristian Borcea - 132.167 USD, Ioan Becali - 360.000 USD, Victor Becali - 360.000 USD pentru Nicolae Miţea (transferat de la Dinamo la Ajax);

Jean Pădureanu - 87.000 USD, Ioan Becali - 75.000 USD, Victor Becali - 75.000 USD, Gheorghe Popescu - 75.000 pentru Lucian Sânmărtean (transferat de la Gloria la Panathinaikos Atena).

Gheorghe Copos - 510.007 USD, Ioan Becali - 500.000 USD, Gheorghe Popescu - 1 milion USD din care se scad 1,33 milioane de lei plătiţi cu titlu de impozit (n.r. - circa 380.000 de euro în 2006), pentru Florin Bratu (transferat de la Rapid la Galatasaray);

Cristian Borcea - 29.200 de euro, Ioan Becali - 403.000 euro, pentru Dan Alexa (transferat de la Dinamo la Beijing Guoan);

Ioan Becali - 350.000 de euro, pentru Adrian Mihalcea (transferat de la Dinamo în Coreea de Sud, la Chunnam Dragons)", se arată în decizia instanţei.

Ioan Becali, Victor Becali şi Cristian Borcea vor mai fi obligaţi să plătească pentru LPS Banatul Timişoara suma de 265.000 de dolari americani, la care se adaugă dobânda legală aferentă de la data transferului jucătorului Paul Codrea până la data efectivă a plăţii;

Au mai fost stabilite următoarele plăţi:

"Obligă pe George Copos la plata către ANAF a 63.908 de lei;

Obligă pe Mihai Stoica la plata către ANAF a 319.353 de lei;

Obligă pe Cristian Borcea şi Ioan Becali la plata către partea civilă ANAF a sumei de 609.444 lei, precum şi obligaţiile fiscale accesorii;

Obligă în solidar pe Pădureanu Jean şi Becali Ioan la plata sumei de 844.603 lei către ANAF precum şi obligaţiile fiscale accesorii;

Obligă pe Jean Pădureanu, Ioan Becali, Victor Becali şi Gheorghe Popescu la plata către ANAF a sumei de 338.440 de lei;

Obligă pe Cristian Borcea, Ioan Becali şi Gheorghe Popescu la plata sumei de 2.296.097 de lei către ANAF;

Obligă pe Cristian Borcea, Ioan Becali şi Gheorghe Neţoiu la plata sumei de 405.992 lei către ANAF;

Obligă pe Cristian Borcea şi Ioan Becali la plata către ANAF a sumei de 164.780 de lei", se arată în decizia instanţei.

În afară de aceste sume, condamnaţii au mai fost obligaţi să achite cheltuielile de judecată. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor