Donald Trump concediază un director din Ministerul de Interne care susţine că alegerile nu sunt fraudate

Donald Trump (Getty Images)
A.P.
18.11.2020

Preşedintele Trump a demis un oficial de rang înalt din Ministerul de Interne american - Department of Homeland Security, DHS - după ce agenţia a contrazis public afirmaţiile cu privire la integritatea alegerilor, începând din octombrie.

Chris Krebs, care conducea sectorul cibernetic al DHS, a fost concediat din cauza declaraţiilor „extrem de inexacte” cu privire la frauda electorală, potrivit unei postări a preşedintelui pe Twitter, marţi seară.

„Declaraţia recentă a lui Chris Krebs cu privire la securitatea alegerilor din 2020 a fost extrem de inexactă, în sensul că au existat ilegalităţi şi fraude masive - inclusiv persoane decedate care au votat, observatorilor în alegeri nu li s-a permis accesul în centre, probleme cu maşinile de vot care au schimbat voturile de la Trump la Biden, votare târzie şi multe altele ", a scris el, adăugând "prin urmare, cu efect imediat, Chris Krebs a fost demis din poziţia de director al Agenţiei pentru securitate cibernetică şi infrastructură".

Sâmbătă, Krebs a cerut publicului să ignore „afirmaţiile bizare şi nefondate ... chiar dacă sunt făcute de preşedinte” cu privire la alegeri, iar membrilor echipei sale le-ar fi spus că se aştepta să fie demis.

Agenţia lui Krebs a dezvoltat un program „de control al zvonurilor” pentru ca, după cum descrie New York Times, „să împiedice americanii să se îndoiască de integritatea sistemului electoral”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor