"Nu recunosc nicio înfrângere" - Trump acuză de fake news media care a acceptat victoria lui Joe Biden
alte articole
Într-o postare pe Twitter, pe care Bloomberg şi alte mijloace de informare în masă au numit-o imediat „aparentă concesie” făcută de către preşedinte, pe 15 noiembrie, Trump - care a refuzat până acum să recunoască victoria lui Biden - ar fi scris că Joe Biden „a câştigat pentru că alegerile au fost aranjate".
Postarea lui Trump era cea de-a noua în dimineaţa zilei de duminică şi pentru prima dată Trump ar fi recunoscut implicit victoria lui Joe Biden.
În postarea sa, Trump a subliniat secretizarea procesului de numărare a voturilor şi implicarea unei companii extrem de controversate de tabulare a votului - Dominion - criticând în acelaşi timp mass-media „falsă şi tăcută”:
"FĂRĂ OBSERVATORI DE VOT permişi, numărarea voturilor de către o companie a stângii radicale, Dominion, cu o reputaţie proastă şi echipamente defecte care nici măcar nu s-ar putea califica pentru Texas (pe care l-am câştigat cu mult!), o media falsă şi tăcută, & multe altele!"
Într-o altă postare pe Twitter, Trump a subliniat „problemele mecanice” care au existat în noaptea alegerilor, după care a spus că „erau cu adevărat prinşi în timp ce încercau să fure voturi. Dar au reuşit să fure mult, fără să fie prinşi”. Concluzia sa: „Alegerile prin corespondenţă sunt o glumă sinistră!”
Ambele postări, la fel ca majoritatea postărilor recente ale preşedintelui despre alegeri, au fost etichetate de Twitter ca transmiţând revendicări controversate cu privire la fraudă electorală.
În ciuda afirmaţiilor mass media că Trump ar fi recunoscut înfrângerea, preşedintele american postase sâmbătă pe Twitter „VOM CÂŞTIGA!” şi s-au subliniat problemele legate de renumărarea voturilor din Georgia.
Campania Trump a depus numeroase plângeri pentru auditarea şi renumărarea voturilor din state cheie. Până în prezent, plângerile depuse de membrii campaniei sale nu au susţinut oficial că software-ul folosit în tabularea voturilor ar fi afectat rezultatul.
După ce mass media de stânga a răspândit ştirea că Trump a acceptat victoria lui Joe Biden, preşedintele american a revenit, spre sfârşitul zilei cu o postare pe Twitter în care acuza publicaţiile de stânga de răspândirea de fake news: "A câştigat doar în ochii FAKE NEWS MEDIA. Nu accept nimic! Mai este o cale lungă de parcurs. Aceste alegeri au fost fraudate!"