Dodon schimbă macazul: UE este vecinul nostru. Trebuie să păstrăm Acordul de Asociere

În încercarea de a duce în eroare opinia publică, Dodon menţionează că cele declarate la Moscova privind Acordul cu UE este poziţia lui personală, şi nu stă în competenţa preşedintelui RM să anuleze Acordul RM-UE.
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon (facebook.com / constantin.grigorita)
Maria Maevschi
25.01.2017

După numărul mare de critici primite de preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în legătură cu denunţarea Acordului cu Uniunea Europeană, împotriva căruia s-a declarat dintotdeauna, adăugând că ar vrea să semneze un Memorandum cu Uniunea Euroasiatică şi să refacă parteneriatul strategic cu Rusia, şeful statului schimbă macazul.

„Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană nu poate fi anulat de către preşedintele ţării. Poziţia mea personală şi a Partidului Socialiştilor pe care l-am condus a fost următoarea: noi considerăm că semnarea Acordului de Asociere cu UE în 2014 a fost prematură. Urma sa aibă loc un referendum. Dacă majoritatea cetăţenilor RM, în cadrul unui referendum, sau prin vot parlamentar, vor vota pentru partide care sunt pentru anularea acestui acord, preşedintele ţării nu are atribuţii să blocheze”, a declarat Dodon în cadrul unei conferinţe de presă, conform privesc.eu.

Acesta a ţinut să precizeze că aceste declaraţii le va face şi în cadrul vizitei sale la Bruxelles, pe care o va efectua la 6-7 februarie. Nu este clar la ce sondaje face referire preşedintele Dodon, întrucât nu au fost făcute publice, însă acesta afirma că „majoritatea cetăţenilor R. Moldova sunt pentru Acordul cu Uniunea Euro-Asiatică”.

Întrucât jurnaliştii prezenţi la conferinţă i-ar atras atenţia şefului statului că investiţiile financiare au venit în mare parte anume din Uniunea Europeană, pe când din Rusia, zero, Dodon a fost nevoit să mulţumească „celor din UE pentru suportul acordat RM”, dar nu tocmai.

„Într-adevăr este un suport esenţial, dar problema e că UE a susţinut nu atât cetăţenii cât guvernele care au fost până acuma, şi le-au susţinut din considerente geo-politice şi de aceea încrederea în UE a scăzut de la 70% la 35% şi nu daţi vina pe Dodon.

Noi nu putem să ne permitem să punem cortină de fier pe Prut, UE este vecinul, partenerul nostru, eu nu vreau să stricăm relaţiile cu UE, noi trebuie să păstrăm acest Acord. De ce noi nu putem să avem relaţii bune şi cu Uniunea Europeană şi cu Rusia? Regimul fără vize rămâne în vigoare, Acordul de Asociere rămâne în vigoare, iar dacă va fi altă majoritate parlamentară vom vedea ce vom face mai departe”, a conchis noul şef al statului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor