„Dodon – o căzătură morală”. Alecu Reniţă: Alegerile prezidenţiale din R. Moldova sunt regizate de serviciile de inteligenţă ale Rusiei
alte articole
„Pentru alegerile prezidenţiale din Republica Moldova există un scenariu elaborat de serviciile de inteligenţă ale Federaţiei Ruse, care cuprinde o sumedenie de acţiuni „întâmplătoare”, menite să contribuie în mod decisiv la păstrarea celui mai corupt, făţarnic şi pervers şef de stat din Europa – Igor Dodon”, constată jurnalistul, omul politic şi deputatul în două legislaturi, Alecu Reniţă, menţionând că este o naivitate să se considere că în politică lucrurile se produc de la sine sau întâmplător.
În opinia politicianului, semnatar al Declaraţiei de Independenţă a RM, dincolo de abuzul anticonstituţional de a închide gura deputaţilor şi a bloca şedinţele în plen ale Parlamentului, Dodon şi stafful său electoral în frunte cu Chicu şi Krasnoselski, au trecut la experimente electorale dintre cele mai oribile.
„Cunosc, nu din auzite, ce căzătură morală e Igor Dodon, dar nu mi-am imaginat că el va degrada până în ultimul hal şi va aproba răpirea cetăţenilor moldoveni de către bandiţii de la KGB-ul din Tiraspol.
Individul acesta chiar n-are nimic omenesc în el”, scrie jurnalistul şi preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova pe pagina sa de Facebook, menţionând că farsa în care a antrenat serviciile speciale de o parte şi alta a Nistrului pentru a poza în rol de salvator al cetăţenilor răpiţi arată „cât de prăbuşit moral este Igor Dodon”.
Jurnalistul subliniază că după „un joc de artificii de cea mai proastă speţă” cetăţenii vor „descoperi” un alt Igor Dodon decât „kuliokarul” şi capul mafiei din R.Moldova. „Muntele Atos le-a dăruit moldovenilor un nou-născut, curat ca miliardul lui Plahotniuc şi geanta lui Sor.”
„Ce faptă eroică urmează să săvârşească în zilele de odihnă candidatul Dodon păzit de o armată de sluji?”, se întreabă Alecu Reniţă, concluzionând că în goana sa smintită după al doilea mandat „gorilele lui Krasnoselski ar putea răpi copiii moldovenilor din dreapta Nistrului, iar Igor Dodon i-ar „elibera” din închisoarea de la Tiraspol”.