Dobrovie: Preşedintele Ucrainei arată duşmănie faţă de România, pe care o consideră o ameninţare, un ocupant
alte articole
Deputatul PNL Matei Dobrovie a atras atenţia joi, pe pagina sa de Facebook, că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a comis "o gafă de proporţii", care va afecta relaţia cu România.
"După ce că a continuat politica agresivă de asimilare şi ucrainizare a şcolilor româneşti începută de preşedintele Poroşenko, acum declară că 'România a ocupat Bucovina de Nord în 1918', încălcând orice adevăr istoric şi arătând astfel o totală necunoaştere sau chiar o duşmănie faţă de România, pe care se pare că o consideră o ameninţare, un ocupant. Trebuie să-i reamintim domnului Zelenski că România a fost unul dintre principalii susţinători ai Ucrainei în parcursul ei european, a fost primul stat care a ratificat Acordul de Asociere cu UE, a sprijinit constant integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei, în faţa agresiunii ruseşti, fie că vorbim de Crimeea sau de Donbass, a oferit asistenţă şi suport, nu a prezentat revendicări teritoriale", a declarat Dobrovie.
În continuare, deputatul a arătat ce a făcut drept mulţumire noua putere de la Kiev, Partidul Slujitorul Poporului, al preşedintelui Zelenski, care are majoritatea în Parlament: nu a renunţat la legea educaţiei şi la controversatul articol 7 care duce la ucrainizarea şcolilor româneşti, a continuat divizarea artificială între români şi moldoveni, insistând că în Sudul Basarabiei sunt vorbitori de limba moldovenească, a refuzat să unifice programa de învăţământ în această regiune, a adoptat legea privind învăţământul secundar care restrânge nişte drepturi deja câştigate ale minorităţilor naţionale.
"Declaraţia preşedintelui Zelenski este o greşeală strategică şi va afecta relaţia bilaterală pentru că este clar că România este privită la Kiev în continuare ca o ameninţare. Am simţit acest lucru din păcate şi în delegaţia parlamentară care s-a deplasat după adoptarea legii educaţiei în Ucraina, atunci când am fost primiţi cu ostilitate de omologii din Comisia de politică externă din Rada Supremă. Unii dintre aceştia au venit cu argumente false precum că România are pretenţii teritoriale, că nu ar exista nicio instituţie de învăţământ doar în limba ucraineană în România sau că minoritatea ucraineană din România nu s-ar bucura de toate drepturile, fapt contrazis chiar de reprezentantul acesteia", a precizat Dobrovie.
Deputatul susţine că a avut aşteptări mari de la preşedintele Zelenski, dar s-a înşelat şi acesta nu are altă abordare.
"Nu face decât să-şi antagonizeze aliaţii şi ţările vecine, ceea ce în plină agresiune rusească este o mare greşeală, nefiind nici în interesul Ucrainei", a conchis Dobrovie.