Dobriţoiu: În principiu, vom începe retragerea din Afganistan începând cu jumătatea anului viitor
Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a declarat sâmbătă, la Sibiu, unde începe Comitetul Militar al NATO, că, "în principiu", România va începe retragerea trupelor din Afganistan începând cu jumătatea anului viitor, conform deciziei de la summitul de la Chicago.
"Calendarul nostru este în curs de dezbatere cu aliaţii, în principiu vom începe retragerea începând cu jumătatea anului viitor, urmând ca, după 2014, în deplin acord cu aliaţii, conform principiului «împreună am intrat, împreună ieşim din afganistan», să asigurăm o prezenţă minimală în scopul asigurării condiţiilor de instruire şi mentorshipului pentru forţele de securitate afgane", a declarat Dobriţoiu.
Comitetul Militar al NATO, cel mai înalt for de decizie militară al Alianţei, se întruneşte la Sibiu, de vineri şi până duminică, iar la reuniune participă 28 de şefi ai apărării din ţările membre ale NATO. Aproximativ 300 de oficiali ai NATO au sosit, joi şi vineri, la Sibiu.
Vineri după-amiază, delegaţiile oficiale au fost întâmpinate în Piaţa Mare a oraşului de generalul-locotenent Ştefan Dănilă, şeful Statului Major General, alături de care s-a aflat generalul Knud Bartels, preşedintele Comitetului Militar al NATO.
Sute de sibieni, dar şi turişti, au asistat la ceremonia militară de întâmpinare a oficialilor NATO, care a durat zece minute. Ceremonialul a fost oficiat de Regimentul 30 Gardă "Mihai Viteazul", unitate de elită a Ministerului Apărării Naţionale, care a făcut şi un exerciţiu demostrativ de mânuire a armamentului, în prezenţa oaspeţilor de rang înalt.
Apoi, şefii apărării din cele 28 de state au fost oaspeţii primarului Sibiului, Klaus Johannis.
Printre temele care vor fi discutate în cadrul conferinţei Comitetului Militar al NATO se află provocările mediului general de securitate, stadiile transformării NATO şi revizuirea structurii Statului Major Militar Internaţional (IMS). Şefii apărării din cele 28 de ţări membre ale NATO vor discuta şi despre operaţiunile Alianţei aflate în desfăşurare în Afganistan şi în Balcanii de Vest, precum şi aspecte-cheie de pe agenda Organizaţiei.
Conferinţa va fi deschisă, sâmbătă, de preşedintele Comitetului Militar al NATO, general Knud Bertels, şi ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu. La finalul lucrărilor va fi ales noul director general al Statului Major Militar Internaţional (IMS), partea executivă a Comitetului Militar.
La reuniunea de la Sibiu, care va fi condusă de preşedintele Comitetului Militar al NATO, generalul Knud Bartels, vor participa amiralul James Stavridis, comandantul Comandamentului Suprem Aliat din Europa (SACEUR), generalul Stéphane Abrial, actualul comandant al Comandamentului Suprem Aliat pentru Transformare (SACT), precum şi generalul Jean-Paul Paloméros, viitorul comandant al SACT.
În cadrul discuţiilor vor fi abordate subiecte referitoare la situaţia generală de securitate, la operaţiile aliate aflate în desfăşurare (ISAF din Afganistan şi KFOR din Balcanii de Vest), stadiul transformării NATO şi revizuirea structurii Statului Major Militar Internaţional (IMS). Totodată, se va alege şi următorul director al IMS.
La Conferinţa Comitetului Militar care se desfăşoară în premieră în România, participă, în calitate de invitaţi ai preşedintelui Comitetului Militar al NATO, ambasadorul Stephen Evans, asistentul secretarului general al NATO pentru Operaţii, şi generalul-locotenent Arne Bård Dalhaug, comandantul Colegiului de Apărare NATO de la Roma. Pentru a avea informaţii din sursă primară despre misiunea Alianţei din teatrul de operaţii Afganistan, la conferinţă va participa generalul John Allen, comandantul Forţei Internaţionale de Asistenţă de Securitate (ISAF).
Aceasta este prima reuniune a şefilor apărării în acest format, după summitul NATO de la Chicago.