DNA cere Ministerului Justiţiei încuviinţarea pentru arestarea senatorului PSD Marius Isăilă
alte articole
Procurorii DNA au transmis joi Ministerului Justiţiei, cererea de încuviinţare a arestării senatorului PSD Marius Isăilă.
După Ministerul Justiţiei, organul la care trebuie făcut demersul următor este Parlamentul, Senatul urmând să dea un aviz în ce priveşte arestarea senatorului, urmărit penal pentru trafic de influenţă.
Procurorii DNA au început urmărirea penală a senatorului Marius Isăilă, acuzat de două fapte de trafic de influenţă, ambele în formă continuată, şi a unei infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Marius Isăilă este urmărit penal pentru că ar fi primit mită 200.000 de euro pentru a bloca un control la o firmă atunci când deţinea funcţia de şef serviciu în Ministerul Finanţelor.
Marius Isăilă şi Ene Cristian Ştefan i-au pretins lui Cătălin Cristescu 200.000 de euro pentru a interveni pe lângă funcţionarii ANAF îin vederea blocării unui control care urma să fie efectuat.
DNA a precizat că în acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal Cristian Ştefan Ene, în prezent consilier parlamentar, pentru două infracţiuni concurente de trafic de influenţă, şi Cătălin Cristescu, la acea vreme comisar la Garda Financiară, structura centrală, tot pentru trafic de influenţă.